Raportul juriştilor care au analizat teza de doctorat a lui Victor Ponta, un profesor de la Universitatea Bucureşti şi doi de la Universitatea din Strasbourg respectiv de la Sorbona, concluzionează că lucrarea prezintă numeroase încălcări ale eticii universitare, constituind "un plagiat vădit".
Raportul de expertiză ştiinţifică realizat de profesorul doctor Simina Tănăsescu, de la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti (UB), profesor doctor Vlad Constantinesco, de la Facultatea de Drept a Universităţii din Strasbourg, şi de conferenţiar doctor Claudia Ghica-Lemarchand, prodecan al Facultăţii de Drept de la Universitatea Sorbona a fost dat publicităţii miercuri de UB.
Teza de doctorat a lui Victor Ponta a fost supusă expertizei acestora de către rectorul Universităţii Bucureşti, Mircea Dumitru.
Potrivit raportului, lectura detaliată a tezei de doctorat a lui Victor Ponta impune trei observaţii de natură generală, prima fiind că "autorul a plagiat patru surse majore", şi anume lucrările semnate de Dumitru Diaconu - Curtea Penală Internaţională, Istorie şi Realitate (Editura All Beck, 1999), Vasile Creţu - Drept Internaţional Penal (Editura Tempus, 1996), Ion Diaconu - The International Criminal Court: A New Stage, (Nicolae Titulescu Romanian Inst. International Studies, 2002), şi Victor Duculescu, prefaţa la lucrarea lui Dumitru Diaconu.
"Autorul tezei a «împrumutat» de la aceşti autori nu numai idei juridice, dar şi formularea lor", spun cei trei jurişti în raport.
Cea de-a doua observaţie este că autorul tezei "nu respectă regulile în vigoare în mediul academic: (...) ocultează total cele patru surse plagiate şi omite să pună citatele între ghilimele, să identifice referinţele sau să menţioneze în orice fel autorii intelectuali ai ideilor plagiate".
"Totuşi, acest mod de a proceda nu se datorează necunoaşterii regulilor, din moment ce numeroase citate sunt perfect formalizate", se spune în raport.
În al treilea rând, autorii raportului arată că "bibliografia selectivă nu permite disiparea dubiului cu privire la metoda folosită pentru plagiat", precizându-se că numai două cărţi (Dumitru Diaconu şi Ion Daiconu) sunt indicate în bibliografia finală, ceea ce nu este suficient când din aceste cărţi se folosesc citate identice, în timp ce sursele reprezentate de cartea lui Vasile Creţu şi prefaţa lui Victor Duculescu sunt "total negate şi ocultate".
"Prin urmare, lectura tezei domnului Victor Ponta suspusă expertizei noastre a făcut să apară, de o manieră clară şi indiscutabilă, numeroase încălcări ale eticii universitare, constituind un plagiat vădit", se spune în concluzia raportului.
Rectorul UB, Mircea Dumitru, a declarat, miercuri, că doar Ministerul Educaţiei poate decide retragerea titlului de doctor al lui Victor Ponta, întrucât acesta este demnitar, precizând că raportul Comisiei de Etică şi al juriştilor confirmă plagiatul şi va fi trimis MECTS săptămâna viitoare.
Dumitru a spus că în şedinţa de miercuri a Senatului Universităţii au fost prezentate două documente privind acuzaţia de plagiat în cazul tezei lui Victor Ponta.
"A fost prezentat punctul de vedere al Comisiei de Etică a Universităţii Bucureşti, de către preşedintele comisiei, Marian Popescu, şi totodată un altul întocmit de trei jurişti, unul profesor al UB şi doi profesori de origine română din Franţa, respectiv unul de la Strasbourg şi unul de Sorbona. Senatul a luat act de conţinutul raportului Comisiei de Etică şi de raportul juriştilor, ambele confirmând plagiatul", a spus rectorul Mircea Dumitru.
Comisia de Etică a Universităţii Bucureşti a hotărât în iulie că Victor Ponta a plagiat în teza de doctorat, o treime din lucrare fiind copiată, "prin preluarea integrală de blocuri de text, de rânduri sau prin inversarea unor blocuri de text în raport cu sursele".
"Teza de doctorat a lui Victor Ponta, Curtea Penală Internaţională, are 432 pagini numerotate. Textul propriu-zis, fără anexe, fără prefaţa semnată de profesorul coordonator Adrian Năstase şi fără cuprins are 297 pagini. Elemente de plagiat pot fi identificate în 115 pagini din cele 297 pagini", spunea preşedintele Comisiei de Etică, profesorul Marian Popescu, care a prezentat în 20 iulie decizia luată în cazul autosesizării privind plagiatul lui Ponta.
În analizarea tezei de doctorat a lui Victor Ponta, susţinută la Universitatea din Bucureşti în 2003, Comisia de Etică a luat în considerare numai aspecte care privesc practica şi integritatea academică în redactarea unei teze de doctorat, fără a se pronunţa pe chestiuni de conţinut care ţin de domeniul de referinţă al tezei.
Decanul demisionar al Facultăţii de Drept, Flavius Baias, declara atunci că în cazul tezei de doctorat a lui Victor Ponta se aşteaptă un punct de vedere şi de la experţii în drept, dar acesta nu va schimba analiza Comisiei de Etică, ci ar putea aduce în plus chestiuni pe fondul tezei.
Decizia Comisiei de Etică a UB a fost anunţată la o zi după ce Consiliul Naţional de Etică a informat că titlul de doctor în Ştiinţe Juridice, domeniul Drept, al lui Victor Ponta a fost obţinut în concordanţă cu legislaţia în vigoare în 2003 şi calificarea de plagiat în cadrul tezei sale de doctorat nu se poate susţine.
Totodată, potrivit raportului întocmit de experţi şi aprobat prin hotărârea Consiliului Naţional de Etică (CNE), nu se poate aprecia că doctorandul Victor Ponta şi-ar fi însuşit partenitatea unor idei, concepte, modele care nu îi aparţineau şi le-ar fi prezentat drept contribuţii personale sau originale.
Potrivit concluziilor raportului final, CNE a luat act de îndeplinirea tuturor procedurilor legale în vigoare la data susţinerii tezei de doctorat a lui Victor Ponta, reţinând faptul că referinţele bibliografice au fost menţionate preponderent la sfârşitul lucrării.
Premierul a solicitat Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică (ANCS) să îi fie analizată în Consiliul Naţional de Etică teza de doctorat susţinută în 2003, după ce revista Nature scria că premierul este acuzat de plagiat, susţinând că a accesat documente prezentate de o persoană anonimă şi indicând faptul că mai mult de jumătate din teza sa de doctorat privind Curtea Penală Internaţională ar conţine texte copiate.
Un al treilea for, Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), a decis, în şedinţa din 29 iunie, că premierul a plagiat în lucrarea sa de doctorat, fiind propusă atunci Ministerului Educaţiei retragerea titlului de doctor.
Preşedintele Consiliului General al CNATDCU, Marius Andruh, declara că a fost analizată, pagină cu pagină, o lucrare de 307 pagini, constatându-se că 85 dintre acestea sunt copieri fără indicarea sursei, foarte uşor de detectat.
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu declara, pentru gandul.info, că, din punctul său de vedere, cazul s-a încheiat, ea invocând decizia Consiliului Naţional de Etică potrivit căreia Victor Ponta nu a plagiat.