Fundaţia Creştin Democrată a solicitat OSIM înregistrarea mărcii "Sus inima", sloganul sub care se va lansa miercuri noua alianţă de centru-dreapta formată din PDL, ICCD, PNŢCD, PNR şi FCD.
De altfel, surse politice au declarat pentru MEDIAFAX că inima va fi simbolul noii alianţe care va avea candidaţi comuni la alegerile parlamentare din decembrie. Această opţiune a fost determinată de faptul că inima este simbolul Partidului Popular European, ai cărui membri sunt PDL şi PNŢCD. Noua alianţă va opta şi pentru culorile popularilor europeni, alb şi albastru, culori din care este formată şi marca pentru care s-a depus cerere la OSIM.
Deocamdată nu s-a stabilit denumirea alianţei electorale formată din PDL, ICCD, PNŢCD, PNR şi FCD, dar există două marci înregistrate la OSIM, cea a Ioanei Băsescu - Mişcarea Populară şi cea a deputatului PDL Adrian Gurzău - Uniunea Popular Liberală, care foloseşte de asemenea simbolul inimii.
În ceea priveşte denumirea alianţei, sunt discuţii privind folosirea sintagmei "centru-dreapta" în denumirea noii platforme, existând însă impedimentul înregistrării deja a Alianţei de Centru Dreapta (ACD), formată din PNL şi PC. Discuţii au existat şi în privinţa modului în care poate fi folosit acronimul numelui lui Mihai Răzvan Ungureanu - MRU, având în vedere că este deja cunoscut opiniei publice.
Solicitarea de înregistrare la OSIM a fost depusă de FCD în 3 august, pentru "organizarea de programe de cultură politică şi educaţie civică în direcţia politicilor publice, agricultură, fiscalitate, demografie; educare în domeniu", fiind revendicată culoarea "albastru (Pantone 540 C)".
Vasile Blaga (PDL), Mihai Răzvan Ungureanu (ICCD), Aurelian Pavelescu (PNŢCD), Mihail Neamţu (PNR) şi Adrian Papahagi (FCD) semnează, miercuri, manifestul politic intitulat "Români, sus inima! România are viitor".
Potrivit unui comunicat de presă, lansarea manifestului va avea loc la sediul Fundaţiei Creştin-Democrate, la ora 16.00.
În manifest se arată că scopul imediat al acestei platforme politice este câştigarea alegerilor parlamentare.
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, declara recent că "Manifestul politic al dreptei unite" va fi lansat în 29 august şi că alianţa de centru-dreapta va fi constituită până la jumătatea lunii septembrie.
"Suntem convinşi că ne vom încadra la mijlocul lui septembrie ca să putem să realizăm această construcţie (a alianţei de centru-dreapta - n.r.). Cel mai mare duşman e timpul. Alegerile vor fi în 2 decembrie şi dacă dăm timpul în spate vom vedea că în octombrie vom fi în precampanie şi campanie electorală", a afirmat Blaga.
"Conducerea va fi colegială", a mai spus Blaga, arătând că urmează să fie stabilite sigla şi denumirea formaţiunii.
Preşedintele Partidului Noua Republică, Mihail Neamţu, a precizat că alianţa va fi condusă de patru copreşedinţi şi va fi formată o comisie de etică, aceasta urmând să fie condusă de Monica Macovei.
Macovei a precizat că această comisie va trece prin filtrul său toţi condidaţii alianţei pentru Parlament din perspectiva integrităţii şi competenţei, pentru un Parlament curat.