Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, întrebat dacă va lua în calcul în proiectul de revizuire a Constituţiei şi referendumul privind reducerea numărului de parlamentari la 300 şi Parlamentul unicameral, că "nu a fost cvorum" la scrutinul respectiv şi nu au existat nici liste permanente.
Victor Ponta a anunţat, marţi, că va propune "o amplă reformă constituţională" astfel încât noua lege fundamentală să prevadă atribuţii mai clare ale instituţiilor, precum şi un sistem de control între puteri şi mijloace astfel încât să fie evitate pe viitor "tragedii" precum "regimul Băsescu".
Întrebat dacă va ţine cont de referendumul din 2009 privind revizuirea Constituţiei, Ponta a spus râzând: "Păi, n-a fost cvorum la referendum!".
Amintindu-i-se că referendumul respectiv a fost validat de Curtea Constituţională, primul-ministru a replicat: "Da, dar era fără listele permanente".
Ponta a adăugat în context că proiectul de revizuire a Constituţiei trebuie să prevadă depolitizarea Curţii Constituţionale, deoarece în acest moment "deciziile Curţii Constituţionale sunt pur politice".
"Vedeţi acesta este ridicolul situaţiei, în momentul în care ultima instanţă, dacă vreţi, Curtea Constituţională, o dată zice că e zi, o dată că e noapte, o dată că e iarnă, o dată că e vară! E foarte greu, or, eu cred că principala reformă este de a avea structuri cu adevărat independente, nu controlate de un singur om", a susţinut premierul.
Referendumul privind Parlamentul unicameral şi reducerea numărului de parlamentari a avut loc în 22 noiembrie 2009, prezenţa la urne fiind 50,95%.
La întrebarea "Sunteţi de acord cu trecerea la un Parlament unicameral în România?" numărul voturilor valabil exprimate la răspunsul "DA" a fost de 6.740.213, reprezentând 77,78%.
La întrebarea "Sunteţi de acord cu reducerea numărului de parlamentari la maximum 300 de persoane?" numărul voturilor valabil exprimate la răspunsul "DA" a fost de 7.765.573, reprezentând 88,84%.
Procesul-verbal prin care Biroul Electoral Central a consemnat rezultatele finale ale referendumului conţine termenul de "listă electorală permanentă".