Deputatul PDL Stelian Fuia a demisionat din partid, urmând să lanseze, cu susţinere din partea unor fermieri, o ''platformă agrariană'', cu care să se prezinte la alegerile parlamentare, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din apropierea fostului ministru al agriculturii.
Potrivit surselor, Fuia nu a demisionat pentru ca ar exista probleme în PDL, ci pentru că ''vine un moment în care fiecare merge pe drumul lui''.
Fuia va lansa, în perioada următoare, ''la sugestia şi cu sprijinul fermierilor'', o ''platformă agrariană'' care se ve prezenta în alegeri, au precizat sursele.
Fuia este deputat, ales în Colegiul 4, şi a fost preşedinte al organizaţiei judeţene Călăraşi a PDL.