Păstrarea locurilor de muncă reprezintă în continuare prioritatea actualului Guvern în negocierile cu orice posibil investitor din orice domeniu, a declarat, joi, premierul Victor Ponta, în contextul unor discuţii despre posibila privatizare a Oltchim sau a Complexului Energetic Oltenia.
Premierul Victor Ponta s-a aflat, joi, în judeţul Gorj, având, între altele, în cursul după-amiezii de joi, o întâlnire cu conducerea Complexului Energetic Oltenia, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Dacă va exista un investitor major, care, eventual, va veni să investească, ceea ce înseamnă investiţii mari de tot, nu vă dau ordinul, dar e vorba de miliarde, nu de milioane, atunci, prima condiţie, aşa cum o avem şi în discuţia cu Oltchimul, este păstrarea locurilor de muncă. Pentru mine, am spus-o de la învestirea Guvernului, nu valoarea capitalului investit e primul criteriu, ci numărul locurilor de muncă. …Suntem într-o perioadă în Europa în care e mai puţin important, din punctul meu de vedere, dar şi al Consiliului European, valoarea investiţiei financiare, cât, cel mai important, păstrarea şi crearea de noi locuri de muncă", a spus, joi, Ponta, la Târgu Jiu.
Premierul a menţionat că, în baza acordurilor cu FMI, Guvernul va continua demersurile pentru listarea la bursă a unor pachete de 15% din diferite companii ale statului, el menţionând că demersurile respective au fost convenite nu de cabinetul pe care îl conduce, dar care trebuie să materializeze înţelegerile anterioare.
"Din punct de vedere politic, cât voi fi eu prim-ministru, şi nu vorbesc doar de Compania Energetică Oltenia, ci şi de Oltchim, de listarea Transgazului, cu 15%, pe de-o parte înţeleg, sunt obligaţiile Guvernului României, nu a celui actual, şi le-a asumat faţă de FMI, de a merge pe listarea la Bursă cu un pachet de 15% pentru a exista o infuzie de capital şi pentru a exista voci independente pentru a-i reprezenta pe cei 15%...Dacă punem doar 15% pe Bursă, conducerea, prin managementul privat, rămâne ceea ce ştiţi", a mai precizat Ponta.
Premierul a criticat, cu această ocazie, şi structura administrativă destul de mare a Complexului Energetic Oltenia, format din fuziunea termocentralelor şi minelor din zonă, noua structură energetică având circa 200 de directori la conducere.
Ponta a menţionat că va solicita o reducere la jumătate a posturilor de conducere, el reafirmând şi că, la sfârşitul acestei luni, Adunarea Generală a Acţionarilor va lua decizia ca sediul CE Oltenia să fie la Târgu Jiu, în spaţiul în care, până acum, a funcţionat Societatea Naţională a Lignitului Oltenia.