Coplata în sistemul sanitar va fi o plată suplimentară faţă de asigurare, care va viza orice serviciu medical şi care va avea rolul de a limita excesul nejustificat de servicii medicale şi de a diminua riscul raportării false de servicii, a precizat, joi, ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi.
"Coplata este o plată suplimentară. Nu face obiectul pachetului de servicii, se plăteşte indiferent de servicii. Coplata are două obiective, cu rolul de a limita excesul nejustificat de servicii medicale şi de a limita riscul raportării false de servicii medicale. Dacă medicii vor tăia chitanţe, nu vor mai fi raportări pe servicii care nu au fost făcute. Nu cred că, prin sistemul de coplată, medicul va fi de acord să elibereze chitanţă şi să plătească el din buzunar banii, pentru a raporta mai multe servicii", a spus ministrul Sănătăţii.
Potrivit lui Cepoi, valoarea coplăţii va fi foarte mică, de patru-cinci lei în medicina primară şi între 40 şi 90 de lei în spital.
"Spitalele vor avea coplată în funcţie de clasificare, iar medicii în funcţie de grade - un specialist, mai puţin, un medic primar, mai mult", a mai spus Cepoi.
Ministrul Sănătăţii a precizat că proiectul legii coplăţii, prevăzut şi în acordul cu Fondul Monetar Internaţional, va fi pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Sănătăţii, joi sau vineri.
Vasile Cepoi a furnizat, recent, explicaţii cu privire la legislaţia privind coplata care nu a putut fi aplicată până în prezent. Ministrul a spus că "există în toată lumea conceptul de coplată şi va exista", însă, în România, legislaţia privind coplata nu a putut fi aplicată, din "motive tehnice".
"Legea coplăţii, care este aprobată de Parlament, nu a putut fi aplicată din motive tehnice. Pentru că, aşa cum a fost gândită, nu poate fi aplicată. De la faptul că se prevede că a douăsprezecea parte din venituri se constituie plafonul maxim - ceea ce înseamnă să monitorizezi veniturile fiecărui cetăţean, să monitorizezi consumul de servicii pe fiecare cetăţean ş.a.m.d., ar însemna nişte cheltuieli de administrare care ar depăşi cu mult coplata. Sau ar trebui să punem o coplată care ar reduce accesibilitatea populaţiei la servicii medicale. Şi atunci trebuie să modificăm legislaţia", a spus ministrul.
Cepoi a mai precizat că a început o serie de discuţii cu comisiile de specialitate ale Parlamentului, pentru a stabili cum ar putea fi modificată legislaţia privind coplata, astfel încât aceasta să fie aplicabilă.
"Suntem în discuţie cu comisiile de specialitate ale Parlamentului, să vedem cum putem modifica legea. Deci coplata este un mecanism - nu care reduce accesibilitatea la servicii medicale, ci care reduce accesibilitatea nejustificată la servicii medicale, pe de o parte, iar pe de altă parte permite un control mai corect al consumului de servicii medicale. Pentru că dacă acum un furnizor de servicii medicale rău intenţionat poate să raporteze în mod fals nişte servicii medicale, atunci nu va mai putea, pentru că va trebui să aibă o chitanţă şi o plată făcută şi o semnătură a cuiva, care a dat acei bani. Deci este şi un mecanism de control şi o limitare a consumului nejustificat medical de servicii medicale", a adăugat Cepoi.