Marea prefăcătorie şi mintea de pe urmă

Însă rolul de oameni de stat este dintre cele "de compoziţie": greu, sobru, fără artificii, pregătit cu multă minte şi tragere de inimă. Este atât de greu, încât liderii, de la dreapta la stânga, îl joacă doar în pauze, feriţi de ochii lumii, făcând cinic haz de ceea ce ar trebui să fie adevărata lor partitură. După care, revin pe scenă şi o iau de la capăt: "De mâine, avem treabă". Ziua de "azi" nu contează şi nenumărate zile de "azi" au fost irosite, dar parcă nu cu atâta inconştienţă ca în această vară fierbinte.

Când treburile chiar nu mai merg - la noi au dat-o în bară de vreo trei-patru ani - se pune de un circ, cu aruncări în groapa cu lei (nu aceia pe care îi cauţi cu lupa în portofel, anemiaţi peste poate). După circ, urmează "un nou început". Românii sunt pasionaţi de "noi începuturi" (uneori se numesc "reforme") şi le îngăduie în număr mare, căci spinarea lor duce cât nu se poate bănui.

O asemenea îngăduinţă, la fel ca şi marea indiferenţă permit puternicilor zilei, din toate taberele, să continue marea prefăcătorie cu "vom face".

Mintea de pe urmă spune că marea prefăcătorie trebuie să înceteze. Şi trebuie să înceteze după ce (a câta oară ?) trebuie să intervină Curtea Constituţională. La Curte se merge ca la Mecca. În loc să fie o instanţă excepţională, a ajuns o instanţă curentă. Ceea ce spune enorm despre cât de stricate voit au ajuns mecanismele instituţionale de la noi.

De obicei, mintea de pe urmă se activează cu viteze diferite. Întâi s-a trezit ministrul Marga. Din senin, curioasa "paralizie" a diplomaţiei române din această perioadă nefastă se va compensa cu un "desant" în care se va explica, prin vreo ingeniozitate, cum că România chiar este o ţară guvernabilă şi guvernată cum trebuie. Victor Ponta meditează pe buza mării la momentul când va spune "am decis de azi să fac..". Până şi Traian Băsescu este gânditor: Oare să repună în circulaţie acele vorbe în care destui au crezut: "Voi fi preşedintele şi celor care m-au ales, şi celor care nu m-au ales"?

Depăşind momentul, greaua întrebare care se pune pentru prezent este: "Cât?". Cât vor dura liniştea relativă şi jocul de-a normalitatea? Cât va fi până când se va reactiva spirala incertitudinilor?

Cât ne costă? Asta ştim. Ne costă de ne ustrură şi preţul este prezenţa sentimentului de insecuritate în viaţa de zi cu zi. Cine dintre lideri nu crede că resemnarea, lehamitea tăcută şi chiar indiferenţă pot naşte o explozie înseamnă că nu are nici mintea de pe urmă.