Premierul Victor Ponta a transmis, marţi seara, un mesaj public în care somează toate părţile implicate în conflictul politic generat de suspendarea preşedintelui să se abţină de la orice formă de presiune publică sau directă la adresa Curţii Constituţionale sau a unor judecători ai instituţiei.
El precizează că transmite mesajul în calitate de prim-ministru şi ţinând cont de importanţa situaţiei politice actuale, precum şi de angajamentele democratice asumate.
"Din această calitate, vreau să somez toate părţile politice implicate în actualul conflict politic generat de procedura de suspendare a preşedintelui României - indiferent că vorbim de preşedintele suspendat, de Parlamentul sau de partidele politice - să se abţină de la orice formă de presiune publică sau directă la adresa Curţii Constituţionale sau la adresa unor judecători ai acestei instituţii. Apreciez în mod deosebit dacă acest apel va fi urmat de toate partidele parlamentare, fie că este vorba de PSD, PNL, PC, PDL, UDMR sau UNPR", spune Ponta.
El arată că este necesar ca, în acest moment complicat care urmează unui referendum extrem de important, toate părţile implicate să se abţină de la orice declaraţie care poate fi interpretată ca presiune sau tentativă de influenţare a deciziilor Curţii Constituţionale.
"Este necesar să se evite orice tentativă de întâlnire sau contactare a judecătorilor Curţii Constituţionale, pentru a nu se interfera asupra deciziilor acestei instituţii. Personal, am garantat în faţa Comisiei Europene şi în faţa partenerilor internaţionali ai României cu privire la independenţa Curţii Constituţionale, precum şi că nimeni nu va încerca să influenţeze deciziile acesteia sau să conteste
deciziile acesteia", adaugă Ponta.
Premierul mai afirmă că toţi sunt datori să demonstreze că tratează în mod responsabil şi serios independenţa Curţii Constituţionale, precum şi că respectă întocmai deciziile acesteia.