Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat, marţi, că USL are "o obligaţie morală" faţă de el şi faţă de români şi a cerut liderilor USL "încetarea imediată a oricărei lupte politice şi să treacă la lupta în favoarea românilor, adică să treacă la a asigura o bună guvernare".
"Aş menţiona că USL are o obligaţie morală faţă de mine şi faţă de români. Ei ştiu foarte bine că nu a fost o plăcere să le încredinţez formarea Guvernului. Am făcut-o însă, punând deasupra dorinţelor mele interesul naţional, crezând că USL poate garanta stabilitatea politică a ţării", a spus Traian Băsescu.
El a adăugat că este timpul ca USL să demonstreze că el nu s-a înşelat.
"Le cer încetarea oricărei lupte politice şi să treacă la lupta în favoarea românilor, la asigurarea bunei guvernări. Îi chem pe politicieni la încheierea oricărei dispute, pentru că ţara se prăbuşeşte. Este timpul ca fiecare să acţioneze instituţional pentru fiecare dintre priorităţi: restabilirea statului român în parametri democratici, redobândirea credibilităţii României pe plan internaţional şi în mod deosebit în interiorul UE şi NATO", a spus Băsescu.
Traian Băsescu a precizat că o altă prioritate este diminuarea efectelor adâncirii crizei economice în zona euro: politici bugetare prudente, îndeplinirea condiţionalităţilor din acordul cu FMI, UE şi BM, precum şi adoptarea unor măsuri în vederea sprijinirii fermierilor ale căror producţii au fost puternic afectate de secetă.