Băsescu, Ponta şi Antonescu, corigenţi la referendum şi veşnic ireconciliabili

Privind înapoi fără mânie, s-a dovedit că acest război împotriva lui Traian Băsescu a fost prematur. Cele mai grele pedepse pentru persoane care aparţin tipologiei preşedintelui sunt minimalizarea, ignorarea şi uitarea. Victor Ponta conştientizează asta, dar post-factum şi nu îi rămâne decât să îngâne la nesfârşit mantra "Băsescu eşti neant". Ca o consolare tardivă. Pentru Crin Antonescu rămâne satisfacţia îndoielnică de a fi pozat cu pompă în rolul de preşedinte de o lună, când, cu un dram de răbdare şi fără gândiri mirobolante, ar fi putut juca acest rol un mandat întreg. În această privinţă, preşedintele interimar are o responsabilitate morală, asumarea acesteia urmând să fie neglijată cu graţie.

După acest război fără învingători, căci toţi războinicii au plecat pe scut către treburile zilnice, Traian Băsescu vrea să fie campionul concilierii naţionale. Dar preşedintele nu este programat structural să se încadreze în această ipostază binefăcătoare. Voturile gârlă împotriva sa nu l-au făcut mai înţelept şi nici nu i-au dat vreo revelaţie pozitivă. Este în el o furie teribilă de mare neînţeles, care se revarsă din toate apariţiile sale precipitate şi tremurânde.

Concilierea naţională pentru bine public este doar o vorbă frumoasă, în care nu crede, dar pe care Traian Băsescu o afişează ca o floare elegantă la butonieră. La fel ca dichisitul crocodil Lacoste de pe tricourile de campanie. Nici ceilalţi nu cred şi nu sunt dispuşi să se ralieze acestui exerciţiu.

Nu este loc de linişte, pentru că Traian Băsescu, Victor Ponta şi Crin Antonescu nu pot respira în afara stării de conflict. Le este imposibil să fie concesivi. Ultimii doi s-au molipsit cu succes de la preşedinte. Iluzia coabitării deştepte a murit definitiv, iar treburile ţării şi economia gâfâie.

Spectacolul continuă, spectatorii stau cu spatele. Pe 29 iulie politica înaltă au hotărât-o cei care au stat acasă. Marele sictir, recomandat de sus şi respectat copios, este cel care a decis. A decis dezangajarea civică. Este cea mai urâtă şi amară lecţie a referendumului.

Cu acelaşii spleen, dar parcă mai senini, oamenii fac uitate războaiele pe care, până la urmă, în sine, nu le recunosc ca fiind ale lor. Cum arşita s-a mai domolit, marile vacanţe pot începe. După "renumeraţie"!