Traficul aerian pe Aeroportul Internaţional "Transilvania" din Târgu Mureş va fi întrerupt, în perioada 30 august - 5 septembrie, pentru realizarea unor lucrări de reparaţii, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de reprezentanţii Aeroportului Internaţional "Transilvania" din Târgu Mureş, traficul aerian va fi întrerupt din 30 august, de la ora 7.00, şi până în 5 septembrie, la ora 15.00.
În această perioadă vor avea loc reparaţii la pista de aterizare-decolare, calea de rulare B şi platforma de parcare aeronave B.
Companiile aeriene care au curse regulate de la aeroportul din Târgu Mureş au fost deja informate în acest sens, afirmă sursa citată.
"În acest sens, s-a emis o informare generală asupra activităţilor în sistemul internaţional de informare aeronautică. Astfel, companiile aeriene Tarom şi Wizzair, care operează curse regulate la Aeroportul Transilvania Târgu Mureş ,precum şi Wideroe şi Air Arabia Egypt, care efectuează curse charter, au fost informate pentru a lua măsurile care se impun astfel încât pasagerii să nu fie afectaţi", se arată în comunicat.
Conform sursei citate, lucrările fuseseră amânate după ce licitaţia de atribuire a acestora a fost contestată.
"Iniţial, lucrările de reparaţii au fost preconizate pentru perioada 24-30 iunie, însă acestea au fost amânate din cauza unei contestaţii depusă de o firmă cu sediul în Cluj-Napoca, astfel încât Comisia Naţională de Soluţionare a Contestaţiilor a dispus suspendarea procedurii de achiziţie, demarată pe site-ul electronic de achiziţii publice (SEAP)", mai spun reprezentanţii Aeroportului Internaţional "Transilvania" din Târgu Mureş.
Potrivit sursei citate, valoarea lucrărilor de reparaţii este de 900.000 de lei.