Incendiul de pădure izbucnit, miercuri, în Munţii Rodnei, s-a extins pe 20 de hectare, dar, în urma intervenţiei utilajelor, acesta a fost limitat în cursul nopţii de miercuri spre joi şi ţinut sub control, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Şeful Ocolului Silvic Romuli din Bistriţa-Năsăud, Gabriel Stanciu, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX că, miercuri noapte, incendiul ajunsese să se extindă pe circa 20 de hectare de pădure, dar, după ce s-a reuşit realizarea unei bretele de siguranţă, focul nu s-a mai răspândit şi a fost ţinut sub control.
"Sunt circa 20 de hectare de pădure afectate, în special pădure de stat, administrată de Ocolul silvic Dragomireşti şi pădurea Mănăstirii Moisei. Am reuşit să facem o bretea de protecţie cu un utilaj aşa încât focul să nu ajungă la pădurea comunei Săcel, pe care o administrăm noi, cei de la Ocolul silvic Romuli. A fost afectată puţin, dar nu sunt pagube importante", a declarat sursa citată.
Pe tot parcursul nopţii de miercuri spre joi, zeci de silvicultori, pompieri militari şi civili au rămas în munte să supravegheze zona afectată de incendiu.
"La un moment dat, cred că eram acolo 60-70 de oameni. Au rămas peste noapte să supravegheze focul o parte dintre ei. E pericol să nu reizbucnească în următoarele trei zile, aşa că vom ţine oameni acolo în tot acest timp. Problema incendiilor de pădure este că se încing inclusiv rădăcinile copacilor şi te trezeşti dintr-o dată că iese foc din pământ acolo unde nu te aştepţi", a declarat Stanciu.
El a spus că, din fericire, incendiul nu a ajuns la Parcul Naţional Munţii Rodnei, şi nici nu a afectat pădure aflată în proprietatea comunelor din Bistriţa-Năsăud.
"Şansa noastră a fost că am intervenit cu utilaje. Iniţial, am încercat noi să tăiem manual arbori ca să nu se extindă focul, dar degeaba. Au venit utilajele şi au trasat acea bretea de protecţie care ne-a salvat, practic. Cu apă nu se putea interveni la altitudinea aceea", a spus Stanciu.
În ce priveşte cauzele izbucnirii incendiului, Stanciu a declarat că este foarte posibil ca vreun culegător de fructe de pădure să fi fost vinovat.
"Sunt pline pădurile de culegători de zmeură, afine. E posibil ca vreunul să se facă vinovat, dar nu am date certe în acest moment. Pur şi simplu e o bănuială a mea şi am auzit discuţii pe tema aceasta", a declarat el.
Un incendiu de pădure a izbucnit, miercuri la pânz, în judeţul Maramureş, în Munţii Rodnei, focul cuprinzând circa zece hectare de pădure de foioase, conifere şi plantaţie aflate pe raza ocoalelor silvice Borşa, Dragomireşti şi Săcel.
Gabriel Stanciu, şeful Ocolului Silvic Romuli din Bistriţa-Năsăud, care administrează o mie de hectare de pădure ale comunei Săcel, din judeţul Maramureş, a declarat corespondentului MEDIAFAX că incendiul a fost semnalat, miercuri, în jurul orei 12.00, flăcările fiind vizibile de la mare distanţă.
"Focul a izbucnit în parcela 32 a pădurii statului român administrată de Ocolul silvic Dragomireşti (MM) şi s-a extins cu repeziciune din cauza vântului şi spre pădurea comunei Săcel pe care o administrăm noi, cei de la Ocolul silvic Romuli. Din estimările mele, incendiul a cuprins circa zece hectare de pădure de foioase, conifere şi plantaţie. Nu este pădure de nu ştiu ce calitate, dar s-au făcut regenerări şi se distrug acum. Flăcările s-au extins şi la pădurea Mănăstirii Moisei. Cum vântul bate spre noi, ne temem să nu ajungă flăcările şi în Bistriţa-Năsăud în pădurea comunei Romuli", declara Gabriel Stanciu.
Potrivit sursei citate, au fost alertaţi pompierii din Borşa, Moisei şi Săcel, dar nu pot ajunge cu maşinile la locul în care arde pădurea.
"Au venit cu maşinile, dar stau la vale cu ele. Nu pot interveni. Avem o singură soluţie să limităm extinderea focului, cu un buldozer care să traseze o bretea de protecţie de 1,5 kilometri, cu lama, pe pământ. L-am chemat, vine de la Primăria Romuli, dar va dura câteva ore până ajunge aici. Sperăm să nu ne prindă noaptea fiindcă atunci dezastrul va fi şi mai mare" mai declara Stanciu.
Stanciu a mai declarat că pădurea cuprinsă de incendiu nu face parte din Parcul Naţional Munţii Rodnei, dar se află la limita lui, aşa încât trebuie intervenit de urgenţă.
Parcul Naţional Munţii Rodnei este cea mai întinsă arie protejată din Carpaţii Orientali.