Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat, luni, că "singurul lucru extrem de important" este câţi cetăţeni vor sta acasă, alăturaţi celor care vin la vot şi votează împotriva demiterii, în raport cu cei care aprobă demiterea sa din funcţie.
Băsescu a estimat, într-o discuţie on-line la Hotnews, că aceia care vor vota favorabil demiterii sale vor fi mai puţini decât cei care vor sta acasă, la care se adaugă cei care votează împotriva demiterii.
"Singurul lucru extrem de important este legat de proporţia votanţi «Nu» şi cei care stau acasă, pe de o parte, şi votanţi «Da». Eu cred că cei cu «Da» vor fi mult mai puţini", a susţinut Băsescu, întrebat dacă cei care nu participă la referendum îşi exprimă de fapt "acordul tacit" de a-l menţine în funcţie.
De asemenea, preşedintele suspendat a fost întrebat de ce nu-i îndeamnă pe susţinătorii săi să nu participe la referendum, pentru a nu legitima "o lovitură de stat".
"Ştiu că atitudinea mea îi pune pe români într-o situaţie extrem de dificilă. Trebuie să spun că obiectivul meu nu a fost acesta, ci ideea că prin vot românii pot arăta că democraţia este instaurată generalizat în poporul român. Asta ne-ar fi permis o mult mai rapidă reabilitare ca ţară în interiorul UE, pentru că ar fi demonstrat că poporul este deasupra clasei politice. Sigur, şi varianta neprezentării este una valabilă, şi înţeleg sensibilitatea celor care nu vor participa la vot pentru a nu legitima lovitura de stat. Dacă nu aş fi fost mânat de gândul rapidei recuperări a credibilităţii României, şi eu as fi îndemnat la neparticipare", a explicat Băsescu.
Totodată, el a fost chestionat dacă nu ar trebui să-şi prezinte demisia în mod necondiţionat, dacă va fi "învins" la vot la referendumul din 29 iulie, chiar dacă nu este întrunit cvorumul de participare pentru validare, după ce în 2007 s-a exprimat împotriva pragului de prezenţă.
"Moral este ce este legal. Iar acum legală este demiterea preşedintelui cu un cvorum de 50% plus unu. În acelaşi timp, trebuie să ştii că un preşedinte nu poate acţiona doar sentimental şi moral. Uneori, are de făcut ce trebuie, iar acum principala problemă a României este stabilitatea politică", a replicat Băsescu.
Liderii PDL de la centru şi de organizaţii judeţene se vor reuni, marţi, în şedinţa Colegiului Director al partidului pentru a decide dacă boicotează referendumul, au declarat, luni, pentru MEDIAFAX, surse din partid.