Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 18 iul 2012 - Anul XVII, nr. 165 (5070)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9759 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7742 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Pro Lex:Sistemul de corupţie din vămi nu a fost destructurat, la conducere se află aceleaşi persoane

Miercuri, 18 Iulie 2012 (17:08:33)

Preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "Pro Lex", Vasile Lincu, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că problemele din vămi continuă, sistemul de corupţie nefiind destructurat, întrucât la conducere se află aceleaşi persone, având loc doar o "rocadă pe funcţie".

"Sistemul de corupţie din vămi nu a fost destructurat. La conducerea vămilor se află aceleaşi persoane, iar prin schimbarea politică, nu s-a făcut decât, cel mult, rocada pe funcţii. Spre exemplu, actualul şef al vămilor, Fronea Dorel, a fost şef al Vămii Ploieşti (avansat director la Direcţia Regională Vamală Bucureşti cu puţin timp înainte de arestările efectuate la acest birou vamal), şef al vămii Constanţa şi adjunct al lui Viorel Comăniţă la Direcţia de Supraveghere Accize şi Operaţiuni Vamale până la începutul campaniei de arestări din primăvara lui 2011, când a fost trimis în Republica Moldova ca expert vamal având peste 8.000 de euro pe lună", a declarat Vasile Lincu.

Potrivit acestuia, Fronea apare într-o notă a DNA din 2005 ca şi coordonator al unei grupări, compuse din lucrători vamali şi declaranţi vamali, care se ocupa de "colectarea ilicită a unor sume de bani provenite din acordarea unor facilităţi societăţilor comerciale care efectuează operaţiuni de comerţ exterior (neefectuarea controlului fizic şi documentar, acodarea liberului la vamă în timp foarte scurt etc.)".

Lincu a mai spus că în nota citată se estima că, lunar, gruparea coordonată de Dorel Fronea colectează în jur de 400.000.000 de lei.

Liderul sindical susţine că printre metodele de fraudare a statului se numără operaţiuni fictive, adică plimbarea documentelor, nu şi transportarea bunurilor (ex. garnituri de tren cu produse petroliere), neconstatarea nerespectării autorizaţiei de producere şi comercializare a produselor accizabile sau constatarea "pierderii" unor cantităţi uriaşe de produse accizabile, accidental sau în procesul de producţie, scăzându-se astfel de la plata accizelor.

Preşedintele "Pro Lex" a mai spus că sunt nereguli şi în modalităţile de control şi întocmire a rapoartelor de inspecţie fiscală.

Astfel, în situaţia firmelor plătitoare de accize, se dispune, potrivit lui Lincu, constituirea unor echipe de control "de încredere".

"În acest sens, precizez faptul că, la scurt timp de la numire, Sorin Blejnar a emis ordinul nr. 1164/29.05.2009 prin care dă puteri Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti să exercite activităţi de control operativ şi inopinat, pe întreg teritoriul României, numai pe baza Planului de misiune aprobat de preşedintele ANAF, subordonarea fiind directă", a mai spus Lincu.

Potrivit liderului "Pro Lex", echipele de inspecţie fiscală sunt trimise să constate situaţia exactă a firmei, dar în prima fază, frauda şi prejudiciul nu se consemnează în raportul de inspecţie fiscală, ulterior fiind tergiversată prezentarea raportului de inspecţie fiscală, în unele cazuri chiar şi opt luni de la terminarea controlului.

Liderul sindical a mai spus că, în unele cazuri, se modifică raportul de inspecţie fiscală sau acesta este redactat cu diferite greşeli care să permită contestarea, refacerea sau anularea raportului de inspecţie fiscală, ultimul pas fiind executarea silită prin blocarea conturilor bancare şi sechestrarea unor bunuri, pentru ca apoi, în urma contestaţiilor, să se suspende formele de executare.

Întrebat dacă pe tabla de şah fostul şef ANAF, Sorin Blejnar, este în continuare tura, Vasile Lincu a negat, spunând că atunci când a făcut tabla de şah pentru corupţia din vămi se referea la funcţii, nu la persoane.

Procurorii DNA au început urmărirea penală în cazul fostului şef al ANAF Sorin Blejnar, a fostului său şef de cabinet Codruţ Marta, a fostul şef al Vămilor Viorel Comăniţă şi a altor 15 persoane, într-un dosarul de evaziune fiscală de peste 15 milioane de euro.

Potrivit Ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori, în perioada mai 2011 - iulie 2012, George Guliu, Dumitru Chirvăsitu, Andrei Florin Jugănaru, Radu Nemeş şi Dana Nemeş au constituit şi coordonat o grupare infracţională organizată prin iniţierea unui amplu mecanism evazionist ce vizează sustragerea de la plata accizelor aferente a peste 33.000 de tone de motorină care au fost comercializate pe piaţa internă sub denumirea unor produse petroliere inferioare.

În referatul prin care au cerut arestările din acest dosar, anchetatorii anticorupţie arată că gruparea suspectată de evaziune fiscală era structurată pe mai multe paliere, unul dintre paliere fiind denumit de procurori "palierul de protecţie". Din acest palier făceau parte fostul şef al ANAF, Sorin Blejnar, Alexandru Codruţ Marta (dat dispărut din 25 mai de soţia sa - n.r.) şi Viorel Comăniţă.

În 9 februarie 2011, Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "Pro Lex" a remis un comunicat în care a descris "schema logicǎ a persoanelor implicate în sistemului piramidal": "Pionii – lucrǎtori vamali; Caii – colectorii – şefi de turǎ, şefi de vamǎ, lideri de sindicat (a se vedea ascensiunea liderilor de sindicat din vǎmi) etc; Nebunul, sau coordonatorul, persoana indispensabilǎ - liderul de sindicat şi/sau director ANV; Tura - şeful ANV şi directorii direcţiei supraveghere vamalǎ, proceduri, resurse umane; Regina - partidul politic, membrii importanţi din partid care pot decide numirea şefului şi directorilor ANV şi ANAF; Regele - ?".

Fostul şef al Autorităţii Naţionale a Vămilor Radu Traian Mărginean a fost pus sub învinuire de procurori într-un dosar privind traficului de influenţă din Vama Halmeu, fiind acuzat de luare de mită. El a fost demis din funcţie în 9 februarie 2011, de către Emil Boc.

Liderul "Pro Lex" spunea atunci că prin punerea sub acuzare a lui Radu Mărginean s-a trecut la piesele mai importante, respectiv "tura de pe tabla de şah", dar acesta nu este cea mai importantă "tură".

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Pro Lex:Sistemul de corupţie din vămi nu a fost destructurat, la conducere se află aceleaşi persoane.
 Vizualizări articol: 1058 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Pro Lex:Sistemul de corupţie din vămi nu a fost destructurat, la conducere se află aceleaşi persoane5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei