Raportul Comisiei Europene este unul echilibrat, din care România trebuie să aibă concluziile necesare, a declarat premierul Victor Ponta, care a asigurat că angajamentele asumate vor fi respectate, iar legislaţia va fi pusă în acord cu deciziile CC, în pofida "boicotului şi a antijocului" PDL.
"Consider că este un raport echilibrat, din care România trebuie să tragă concluziile necesare pentru continuarea eforturilor de asigurare a unui sistem de justiţie independent şi eficient şi pentru îndreptarea deficienţelor structurale manifestaten timp şi a observaţiilor legate de criza politică din ultimele săptămâni", a spus Ponta.
El a arătat că îşi asumă responsabilitatea ca prim-ministru pentru respectarea răspunsurilor pe care le-a transmis la întrebările preşedintelui CE şi că este dispus la "sacrificii politice" în acest sens.
Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a declarat, miercuri, în prezentarea raportului privind MCV, că România a făcut un pas înapoi de pe buza prăpastiei, dar că trebuie să-şi respecte angajamentele, situaţia urmând a fi monitorizată şi un nou raport adoptat în acest an.
"Vom continua să monitorizăm situaţia (...) Un nou raport va fi adoptat până la sfârşitul anului", a spus Barroso, care a arătat că prin acest document se va constata dacă autorităţile de la Bucureşti au dat răspuns îngrijorărilor ridicate de Comisia Europeană.
El a asigurat că va fi monitorizată în continuare "cu mare atenţie" evoluţia din România şi respectarea angajamentelor asumate de către premierul Victor Ponta pentru reinstaurarea respectului pentru statul de drept şi independenţa sistemului judiciar.
Barroso a arătat că evenimentele din ultimele trei săptămâni din România au fost o sursă de îngrijorare pentru Comisia Europeană şi UE, iar acestea "au zdruncinat" încrederea în România.
"Politicienii nu trebuie să încerce să îi intimedeze sau să îi atace pe judecători înaintea deciziilor care ar putea să nu le convină, iar componenţa Curţii Constituţionale nu poate fi schimbată peste noapte", a subliniat Barroso.