Preşedintele suspendat Traian Băsescu a declarat miercuri, la gandul.live, că este conştient că are o imagine erodată şi stă prost în sondaje, însă este şi convins că românii vor vota "cum trebuie" pe 29 iulie, deşi vor continua să îl înjure.
"Ştiţi ce mi se pare extraordinar? Că, deşi stau prost în sondaje, deşi sunt erodat, cred că românii vor face ce trebuie pe 29. Vor continua să mă înjure, dar vor vota cum trebuie", a spus Băsescu.
Traian Băsescu a arătat că a fost umilit în 2007 de către cei 322 de parlamentari care au votat suspendarea sa pentru că atunci a trebuit să se bată în campania electorală pentru el, însă "acum nu mai este o problemă omul Traian Băsescu", electoratul trebuind să facă opţiunea pro-europeană pe care el o susţine.
Potrivit acestuia, ţara trebuie să evite capcana izolării în Europa şi a discursului naţionalismului în care o împinge USL, adăugând că el a înţeles şi a respectat regulile şi valorile clubului european, spre deosebire de premierul Victor Ponta şi preşedintele interimar Crin Antonescu. Întrebat dacă nu cumva şi el a avut discurs naţionalist, Băsescu a spus că în cazul lui nu s-a manifestat spre Vest.
"Am în alte puncte cardinale naţionalismele mele, dar nu spre Vest", a afirmat el.
De asemenea, Băsescu a arătat că a învăţat în urma manifestaţiilor din iarnă lecţia că "poporul român nu-ţi suportă orice".
"Nu-ţi suportă orice, e un lucru elementar, nu-ţi suportă orice poporul român. E o foarte bună lecţie. (...) Nu au ieşit în stradă când s-au luat măsurile de austeritate, pentru că poate au gândit că o fi drept, că nu se poate altfel, dar când au văzut că am făcut o nedreptate cuiva...", a spus preşedintele suspendat, care a recunoscut că i-a cerut scuze lui Raed Arafat, subsecretar de stat la Ministerul Sănătăţii.