Ministrul pentru relaţia cu Parlamentul, Mircea Duşa, a declarat, marţi, că vor fi organizate câte două plenuri extraordinare atât la Camera Deputaţilor, cât şi la Senat, pentru a fi operate modificările în Legea referendumului şi în cea privind atribuţiile Curţii Constituţionale.
"Vor fi convocate cele două şedinţe extraordinare a Senatului şi a Camerei tocmai pentru a pune de acord acele proiecte de legi care află în atenţia Parlamentului cu deciziile Curţii", a spus Duşa, precizând că vor fi organizate câte două plenuri la nivelul fiecărei camere.
De asemenea, el a precizat că va fi reglementată extinderea intervalului orar pentru votarea la referendum, cel mai probabil între orele 7.00 şi 23.00.
"Da, există o intenţie de modificare a orarului şi cred că aceasta este corectă pentru că Constituţia ne spune să creăm condiţii cetăţenilor pentru a-şi exprima un drept constituţional, acela de a vota. Probabil tot prin lege, nu prin ordonanţă de urgenţă, prin lege va fi adusă o asemenea modificare pentru a lărgi intervalul orar", a spus Duşa.
Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, luni, că oficial nu au existat discuţii pentru organizarea referendumului pe parcursul a două zile şi că acesta va avea loc într-o singură zi, 29 iulie, aşa cum prevede legea, dar că votarea s-ar putea prelungi de la ora 7.00 la ora 22.00 sau 23.00.
Conform reglementărilor actuale, programul de votare este între orele 08.00 şi 20.00.