CC: O soluţie legislativă ce nu respectă voinţa exprimată de popor la referendum, neconstituţională

Curtea Constituţională a dezbătut în 27 iunie sesizarea PDL în cazul legii privind sistemul uninominal de vot propusă de USL, care prevede că vor fi aleşi deputaţi şi senatori cei care au câştigat colegiul în care au candidat şi prin care pragul electoral a fost eliminat. Curtea a decis că Legea uninominalului pur este neconstituţională, iar motivarea deciziei s-a publicat miercuri.

Sesizarea a fost înaintată de 54 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, şi se referă la neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea şi completarea 48 din Legea 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale 215/2001 şi a Legii 393/2004 privind Statutul aleşilor locali.

Criticile de neconstituţionalitate sunt, în esenţă, următoarele: Modificările aduse legii electorale privitoare la alegerile parlamentare încalcă dispoziţiile constituţionale ale art.2 potrivit cărora suveranitatea naţională se exercită prin organele reprezentative ale statului român şi prin referendum.

Curtea Constituţională a constatat că, în realitate, obiectul sesizării îl constituie Legea privind modificarea şi completarea Legii 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale 215/2001 şi a Legii 393/2004 privind Statutul aleşilor locali.

Criticile formulate de autorii sesizării privesc atât legea în ansamblul său, cât şi, în mod distinct, dispoziţii ale acesteia, respectiv alineatele 11 indice 1 şi
11 indice 2, introduse la art.48 din Legea 35/2008, care au următorul cuprins: "(11i ndice 1) În caz de balotaj se va organiza un nou tur de scrutin la două săptămâni de la primul tur. La al doilea tur de scrutin participă numai candidaţii aflaţi în situaţie de balotaj. În al doilea tur de scrutin este
declarat ales candidatul care a obţinut numărul cel mai mare de voturi valabil exprimate. (11 indice 2) Dacă într-un judeţ în care locuitorii aparţinând comunităţii româneşti sau unei minorităţi naţionale depăşesc, conform datelor oficiale finale ale ultimului recensământ al populaţiei 7% din totalul locuitorilor
judeţului, nici un candidat al competitorilor electorali aparţinând acelei comunităţi nu a obţinut mandat conform alin.(11), se acordă un mandat în
Camera Deputaţilor candidatului cel mai bine plasat al competitorilor electorali aparţinând acelei comunităţi. Acest mandat se atribuie peste
numărul de mandate ce revin judeţului respectiv".

Examinând obiecţia de neconstituţionalitate Curtea a constatat că aceasta este întemeiată şi urmează a fi admisă, pentru următoarele considerente:

1. Legea criticată încalcă dispoziţiile constituţionale ale art.1 alin.(3), potrivit cărora "România este stat de drept […]", ale art.2 – Suveranitatea şi ale art.61- Rolul şi structura (Parlamentului), întrucât consacră o soluţie legislativă contrară voinţei poporului exprimată la referendumul naţional din data de 22 noiembrie 2009.

1.1 Autorii sesizării susţin că legea ce face obiectul sesizării încalcă dispoziţiile constituţionale ale art.2 potrivit cărora suveranitatea naţională se
exercită prin organele reprezentative ale statului român şi prin referendum, întrucât nu respectă voinţa cetăţenilor români exprimată la referendumul din
22 noiembrie 2009 în sensul trecerii la un Parlament unicameral şi a reducerii numărului de parlamentari la maximum 300 de persoane. În opinia acestora, prin modul de atribuire a mandatelor, legea aduce un plus de parlamentari faţă de numărul în vigoare la data organizării referendumului, ignorând art.62 alin.(3) din Constituţie, care specifică în mod expres faptul că numărul deputaţilor şi al senatorilor se stabileşte prin legea electorală, în raport cu populaţia ţării, care, conform ultimului recensământ, a scăzut în număr considerabil.

1.2. Curtea constată că, la data de 22 octombrie 2009, preşedintele României, după consultarea Parlamentului, a emis Decretul nr.1.507 pentru
organizarea unui referendum naţional, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 22 octombrie 2009, prin care a chemat
poporul român să-şi exprime voinţa cu privire la două probleme de interes naţional: trecerea la un Parlament unicameral şi reducerea numărului de
parlamentari la maximum 300 de persoane.

1.3. Până la momentul adoptării legii criticate în prezenta cauză, opţiunea poporului în sensul reducerii numărului de parlamentari nu a format obiectul niciunei reglementări legislative. În ceea ce priveşte reglementarea criticată, aceasta modifică legea electorală, respectiv Legea 35/2008, iar, prin reglementarea tipului de scrutin poate determina o creştere a numărului de parlamentari, care nu respectă voinţa poporului exprimată la referendum.

1.4. Or, referendumul, indiferent de caracterul său - decizional sau consultativ - cum este cazul referendumului naţional din anul 2009, reprezintă o modalitate de exercitare a suveranităţii naţionale.

1.5. Art.2 din Constituţie prevede în acest sens că "Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum" Cu privire la acest text din Legea fundamentală, Curtea Constituţională a statuat, de exemplu prin Decizia nr. 419 din 26 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 28 aprilie 2009, că “exprimă voinţa constituantului român, potrivit căreia, în cadrul democraţiei reprezentative, suveranitatea naţională aparţine întradevăr poporului român, însă aceasta nu poate fi exercitată într-un mod direct, nemijlocit, la nivel individual, forma de exercitare fiind cea indirectă, mijlocită, prin procedeul alegerii organelor reprezentative. Modalitatea de constituire a acestora din urmă reprezintă expresia suveranităţii naţionale, manifestată prin exprimarea voinţei cetăţenilor în cadrul alegerilor libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum".

1.6. Întrucât pot exista situaţii în care problematica asupra căreia poporul este chemat să îşi exprime voinţa să afecteze interesele reprezentanţilor aleşi (cum este cazul reducerii numărului de parlamentari sau al reducerii indemnizaţiilor parlamentarilor), Comisia de la Veneţia, în documentul intitulat Linii directoare pentru organizarea referendumului, adoptat la cea de-a 68-a sesiune plenară (13-14 octombrie 2007), a reţinut că efectele referendumului trebuie să fie expres prevăzute în Constituţie sau prin lege, fie că referendumul este consultativ, fie că este decizional.

Totodată, este preferabil ca un referendum asupra chestiunilor de principiu sau a altor propuneri formulate generic să aibă caracter consultativ. Dacă
însă are caracter decizional, trebuie să existe norme care să prevadă în mod expres procedura ulterioară.

1.7. Faptul că, în cazul referendumului consultativ, nu este stabilită o astfel de procedură ulterioară, nu se traduce într-o lipsă a efectelor acestui referendum. Nici nu ar fi admisibil într-un stat de drept ca voinţa populară, exprimată cu o largă majoritate (în cazul de faţă, 83,31% dintre voturile
valabil exprimate), să fie ignorată de reprezentanţii aleşi ai poporului.

1.8. În acelaşi sens, într-o cauză în care a avut a se pronunţa cu privire la efectele referendumului consultativ, Curtea Supremă a Canadei a statuat
că "ordinea constituţională canadiană existentă nu poate rămâne indiferentă în faţa expresiei clare a unei majorităţi clare a cetăţenilor din Quebec […]" exprimată cu prilejul unui asemenea referendum. (Renvoi relatif à la sécession du Québec, 1998, R.C.S. 217, par.92).

1.9. Tot astfel, practica statelor democratice relevă faptul că reprezentanţii poporului sunt în mod substanţial legaţi de rezultatele consultărilor populare. Astfel, de exemplu, în Norvegia, un referendum consultativ a condus, în anul 1972, la respingerea aderării la Comunităţile Europene, în contextul în care majoritatea membrilor Parlamentului erau în favoarea aderării. Tot astfel, în Danemarca, un referendum consultativ a permis ca Actului Unic European, iniţial respins de Parlamentul danez, să fie ratificat. Aşadar, chiar dacă, teoretic, reprezentanţii aleşi ai poporului sunt liberi să decidă distinct de voinţa populară, în practică se supun acestei voinţe.

1.10. Din această perspectivă, ceea ce distinge un referendum consultativ de unul decizional nu este, în principal, chestiunea privitoare la respectarea sau nu a voinţei populare - această voinţă nu poate fi ignorată de aleşii poporului, întrucât este o expresie a suveranităţii naţionale -, ci caracterul efectului referendumului (direct sau indirect). Spre deosebire de referendumul decizional, referendumul consultativ produce un efect indirect, în sensul că necesită intervenţia altor organe, de cele mai multe ori a celor legislative, pentru a pune în operă voinţa exprimată de corpul electoral.

1.11. Această interpretare se întemeiază şi pe principiul loialităţii constituţionale, desprins şi interpretat prin coroborarea dispoziţiilor constituţionale ale art.1 - Statul român, art.2 - Suveranitatea şi art.61 - Rolul şi structura (Parlamentului), principiu care, în această materie, impune ca autorităţile cu competenţe decizionale în domeniile vizate de problematica supusă referendumului (în cazul de faţă Parlamentul) să ia în considerare, să analizeze şi să identifice modaliăţi de punere în practică a voinţa exprimată de popor. O altă viziune asupra efectelor referendumului consultativ l-ar reduce pe acesta la un exerciţiu pur formal, un simplu sondaj de opinie.

1.12. Pentru aceste considerente, Curtea Constituţională a constat că reglementarea unor prevederi prin care se tinde la o soluţie legislativă care nu respectă voinţa exprimată de popor la referendumul consultativ menţionat este în contradicţie cu prevederile constituţionale ale art.1, 2 şi 61.