Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că nu a luat în calcul posibilitatea ca decizia Curţii Constituţionale să-l avantajeze pe preşedintele suspendat, Traian Băsescu, el exprimându-şi speranţa ca decizia să nu fie una politică.
"Dacă Curtea spune că nu e valabilă (suspendarea, n.r.)? Nu. Acest lucru, recunosc că nu l-am luat în calcul, pentru că e decizia Parlamentului. Înţeleg că se discută şi alte lucruri care ţin de cine conduce Senatul, Camera, toate celelate lucruri contestate de cei de la PDL şi v-am spus de la început că am discutat în cadrul USL. Evident că vom respecta deciziile CCR. Nu pot decât să-mi doresc ca aceste decizii să nu reprezinte o decizie politică, adică exact acolo unde doar românii pot să decidă pe 29", a spus Ponta.
Preşedintele suspendat Traian Băsescu s-a aflat la sediul Curţii Constituţionale, luni, pentru aproximativ o jumătate de oră.
La sosire, Traian Băsescu a declarat presei că a ţinut să vină personal, şi să nu fie reprezentat de un consilier prezindenţial, întrucât dorea să fie exprimat punctul de vedere personal al preşedintelui.
"Cred că este bine ca la Curtea Constituţională să existe şi viziunea preşedintelui asupra a ceea ce s-a întâmplat săptămâna trecută legat de decapitarea primilor doi oameni în stat, plus Avocatul Poporului", a precizat Traian Băsescu la venirea la Curtea Constituţională.