Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, vineri, că a discutat cu preşedintele Traian Băsescu în ultimele 24 de ore şi a arătat că parlamentarii PDL vor vota împotriva suspendării, dar că nu poate face pronosticuri politice nici măcar în campania electorală.
Blaga a fost întrebat după şedinţa grupurilor parlamentare ale PDL dacă a discutat cu preşedintele Băsescu în ultimele 24 de ore, liderul PDL răspunzând afirmativ.
Vasile Blaga a mai spus că democrat-liberalii sunt de acord cu hotărârea Curţii Constituţionale care arată că preşedintele nu a încălcat Constituţia şi a precizat că parlamentarii PDL vor vota împotriva suspendării şefului statului.
Blaga a spus că au fost stabiliţi reprezentanţii PDL care vor lua cuvântul la dezbaterea din Parlament, "şi pe proceduri, şi pe discuţiile de fond".
Întrebat dacă are emoţii, Vasile Blaga a răspuns: "În general, înaintea oricăror evenimente care pun în pericol statul de drept, nu pot să nu ai emoţii că unora Dumnezeu le-a întunecat minţile".
El a refuzat să comenteze câte voturi mai au nevoie cei de la USL pentru suspendare şi a arătat doar că "nu face pronosticuri politice nici măcar în campanie".