Premierul Victor Ponta l-a acuzat pe preşedintele Traian Băsescu de faptul că lansează acuzaţii false la adresa sa, arătând că nu se aştepta ca preşedintele ţării să se comporte precum persoanele pe care el a învăţat la Direcţia Naţională Antimafia din Italia că trebuie să le combată.
"Am fost în Sicilia, am fost la şcoală, sunt unul dintre cei doi români care au fost acceptaţi la Direcţia Naţională Antimafia şi nu mă aşteptam ca preşedintele ţării mele să se comporte ca cei pe care am învăţat să îi combat", a spus Ponta, în şedinţa de guvern.
El a făcut astfel referire inclusiv la acuzaţiile lansate de preşedinte la adresa sa privind studiile universitare.