Guvernul nu va reuşi, probabil, să respecte unele termene convenite cu FMI privind vânzarea de participaţii la companiile de stat, deoarece disputele politice dintre preşedinte şi premier întârzie procesul, a declarat vineri şeful Executivului, Victor Ponta, citat de Bloomberg.
"Vreau să-mi exprim amărăciunea că atunci când ne întâlnim într-o şedinţă de guvern, alocăm 75% din timp discutând despre cum să ne apărăm de atacuri politice", a afirmat Ponta.
Astfel, Guvernul va întârzia, probabil, "pentru o scurtă perioadă", vânzarea unui pachet de 15% din acţiunile Transgaz Mediaş, a afirmat vineri premierul, la o întâlnire cu presa străină.
Privatizarea participaţiei la Transgaz este prevăzută în scrisoarea de intenţie convenită cu FMI, cu termen până la finele lunii iunie.
"Am progresat foarte mult în pregătirea vânzării de acţiuni Transgaz, dar nu vom reuşi probabil să o realizăm până la sfârşitul lunii iunie (...) Există un puternic conflict la nivel politic între mine şi preşedinte, pentru că venim din partide diferite, şi există şi un conflict personal pentru că bătălia se dă cu toate armele", a spus Ponta.
Contactat de Bloomberg, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Bogdan Oprea a declarat că Administraţia Prezidenţială nu are pentru moment o poziţie oficială faţă de declaraţiile premierului.
Ponta a mai spus că vânzarea participaţiei majoritare la Oltchim rămâne una dintre priorităţile Guvernului. Termenul convenit cu FMI pentru privatizarea combinatului chimic de la Râmnicu Vâlcea este sfârşitul lunii septembrie.
Guvernul Ponta a fost învestit în luna mai, după demiterea de către Parlament a Cabinetului condus de Mihai Răzvan Ungureanu prin adoptarea unei moţiuni de cenzură. Executivul are mandat până în această toamnă, când vor avea loc următoarele alegeri generale.
Statul român a convenit cu FMI să organizeze oferte publice pentru 15% din acţiunile Transgaz până la 15 iunie, 15% din Romgaz până la mijlocul lunii septembrie, 10% din Hidroelectrica până la jumătatea lunii octombrie, şi să urgenteze pregătirile pentru vânzarea a 10% din titlurile Nuclearelectrica până la sfârşitul acestui an. Obiectivul privind vânzarea pachetului de acţiuni la Hidroelectrica nu mai poate fi atins în termenul prevăzut, după intrarea companiei în insolvenţă.
Totodată, 20% din acţiunile Tarom ar urma să fie listate la bursă până la finele acestui an, termen prevăzut şi pentru cedarea pachetului majoritar la CFR Marfă, potrivit scrisorii de intenţie convenită cu FMI.
Guvernul s-a mai angajat să vândă, până în prima parte a anului viitor, o participaţie majoritară la Electrica, precum şi participaţiile minoritare deţinute de stat la filialele Electrica deja privatizate.
Tot în prima parte a lui 2013, Executivul va privatiza noul producător de energie care trebuie format, până în iulie 2012, prin fuziunea centralelor Paroşeni şi Mintia şi a celor patru mine viabile ale Companiei Naţionale a Huilei.
Acelaşi termen a fost stabilit pentru privatizarea noului producător de energie CE Oltenia, creat la mijlocul lunii mai prin fuziunea complexelor energetice Craiova, Rovinari şi Turceni. Elcen Bucureşti ar trebui de asemenea privatizată în 2013.