Membrii familiei Năstase nu au fost audiaţi şi nu vor fi audiaţi nici în zilele următoare, informează, vineri, Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ).
"Având în vedere informaţiile vehiculate în spaţiul public referitoare la o eventuală audiere, în cursul zilei de astăzi, a membrilor familiei Năstase, Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele: În cursul zilei de astăzi, 22.06.2012, nu au fost programate astfel de audieri, nu au fost efectuate până la acest moment şi nu se vor realiza, astăzi, astfel de acte de cercetare. De asemenea, nu sunt programate nici în zilele următoare audieri ale membrilor familiei amintite", se arată într-un comunicat de presă al PICCJ.
Fostul premier Adrian Năstase a încercat să se sinucidă, miercuri seară, la locuinţa sa din strada Zambaccian, după ce a fost condamnat definitiv la doi ani de detenţie în dosarul "Trofeul calităţii". Adrian Năstase este internat la Spitalul Floreasca, unde a fost operat joi dimineaţă.
Parchetul instanţei supreme face cercetări în cazul tentativei de suicid a lui Năstase, care a avut loc în timpul punerii în executare a mandatului privind condamnarea acestuia.
Fostul premier PSD Adrian Năstase s-a împuşcat cu un revolver Smith &Wesson, calibrul 38, în cazul acestuia fiind dispusă o expertiză balistică.
"În continuarea cercetărilor în cauza privind incidentul petrecut, în seara de 20 iunie 2012, referitor la tentativa de suicid a lui Năstase Adrian, procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, împreună cu echipa operativă, au finalizat, în dimineaţa zilei de 21 iunie 2012, în jurul orelor 3.00, cercetarea la faţa locului", se arată într-un comunicat remis persei de către Ministerul Public.
Anchetatorii au ridicat două obiecte de vestimentaţie (cămaşa şi maioul) pe care Năstase le purta în momentul producerii incidentului, arma folosită, respectiv un revolver Smith &Wesson, calibru 38 special, şi proiectilul provenit de la focul de armă tras, în privinţa acestora din urmă fiind dispusă expertiza balistică.
"Cu ocazia cercetării la faţa locului, a fost sigilată încăperea în care se aflau armele deţinute. Astăzi, 21 iunie, în jurul orei 12.00, procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au procedat la desigilarea încăperii, în vederea predării armelor Serviciului Arme din cadrul Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti", a precizat sursa citată.
Totodată, în acest caz au fost audiaţi cei doi poliţişti care au comunicat mandatul de executare a pedepsei şi personalul medical care a acordat îngrijiri la locuinţa lui Adrian Năstase. De asemenea, au fost solicitate Spitalului de Urgenţă Floreasca acte medicale privind diagnosticul postoperatoriu.