Deputatul PDL Silviu Prigoană a declarat că a demisionat, luni, din funcţia de consilier general al Capitalei, după ce a avut o discuţie cu conducerea PDL şi partidul a hotărât că are nevoie de el în Parlament.
"Am demisionat la ora 13:00 astăzi. Am avut o discuţie cu conducerea partidului şi partidul a hotărât că are nevoie de mine în Parlament. Eu am candidat din partea partidului, nu ca independent (la funcţia de consilier general n.r.)", a precizat Prigoană, răspunzând unei întrebări.
Silviu Prigoană a fost candidatul PDL pentru Primăria Generală dar şi pe lista consilierilor generali ai Capitalei.