Klaus Iohannis câştigă al patrulea mandat de primar al Sibiului cu 82,25%, fiind urmat de candidatul USL cu 9,06 la sută, arată rezultatele unui exit-poll realizat de publicaţiile Rondul de Sibiu şi De Toate pentru Toţi, citat de corespondentul MEDIAFAX.
Rezultatele sondajului realizat de publicaţiile De Toate pentru Toţi şi Rondul de Sibiu la ieşirea de la urne arată că actualul primar al municipiului Sibiu, Klaus Iohannis (FDGR), va câştiga al patrulea mandat cu 82,25 la sută, fiind urmat de Dragoş Floarea (USL) cu 9,06 la sută şi de Mariana Brunchea (PDL), cu 3,37 la sută.
Potrivit sursei citate, PDL va câştiga Primăria municipiului Mediaş, Teodor Neamţu fiind reconfirmat cu 38,89 la sută din voturi, urmat de Gheorghe Roman (independent) - 29,30 la sută şi de Eugen Moraru (USL) - 27, 22 la sută.
Sondajul a fost realizat pe un eşantion de 4.770 de repondenţi, cu o marjă de eroare de ± 1 la sută.
La alegerile locale din 2008, Klaus Iohannis a obţinut 83,26 la sută din voturile pentru Primăria Sibiu, iar Martin Bottesch a devenit preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, cu 28,87 la sută.