Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat, joi, că Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) va fi reorganizat, urmând să fie activată şi axa prioritară pentru asistenţă tehnică, despre care a spus că nu a fost deloc funcţională în trei ani şi jumătate.
Câmpeanu a spus, într-o conferinţă de presă, că prioritatea ministerului este POSDRU, în acest domeniu încercându-se "o mică reorganizare".
Demnitarul a precizat că s-a decis şi activarea Axei prioritare 7 - Asistenţa tehnică, care, până acum, nu a fost funcţională.
Obiectivul general al Axei prioritare 7: Asistenţa tehnică - POSDRU este acordarea de sprijin pentru procesul de implementare a Programului şi utilizarea eficientă a sprijinului financiar al Comunităţii şi a cofinanţării naţionale, prin: performanţă şi calificare corespunzătoare la nivelul Autorităţii de Management şi al Organismelor Intermediare, utilizarea strategică a evaluării, coerenţă între acţiuni, asigurarea compatibilităţii proiectelor cu politicile UE şi promovarea obiectivelor şi operaţiunilor POSDRU.
Asistenţa tehnică este un instrument folosit de Autoritatea de Management pentru a consolida calitatea şi a accelera coerenţa acţiunilor, dar şi pentru a asigura cea mai bună şi eficientă utilizare a fondurilor, în scopul maximizării impactului programului.
Pentru a se asigura managementul şi administrarea eficientă a programului, activităţile din această axă prioritară vor include acţiuni de facilitare şi întărire a capacităţii administrative, dezvoltare de reţele, sprijinirea funcţionării Comitetului de Monitorizare, furnizarea consilierii şi orientării, monitorizarea progresului, promovarea şi publicitatea, evaluarea, pregătirea rapoartelor anuale, construirea parteneriatelor, cercetare, studii şi diseminarea bunelor practici.