Prim-vicepreşedintele PDL Teodor Baconschi a declarat, în legătură cu dezbaterea privind reprezentarea României la Consiliul European, că i se pare "comic" să se compare "experienţa internaţională la vârf" a lui Traian Băsescu cu "veleităţile foarte tânărului nou prim-ministru" Victor Ponta.
"La Consiliul European, singurii care participă sunt şefii de state şi prim-miniştrii statelor în care şeful statului e monarh sau preşedintele este ales de Parlament. În plus, mi se pare comic să compari experienţa internaţională la vârf a lui Traian Băsescu cu veleităţile foarte tânărului nou prim-ministru", a precizat, miercuri, la o conferinţă de presă, Teodor Baconschi, întrebat în legătură cu opinia sa privind dezbaterea cu privire la nivelul de reprezentare a României la Consiliul European.
El a adăugat că într-o ţară civilizată ar trebui să existe diviziunea muncii şi că este vorba de "o falsă dezbatere, o provocare".
"Dacă am trăi într-o ţară civilizată ar trebui să existe diviziunea muncii, ar trebui să existe posibilitatea unor participări alternative între şeful Executivului şi şeful statului în interesul public şi în interesul naţional. E o falsă dezbatere, o provocare. Din câte am văzut în ultimul timp, primul ministru a înţeles că nu e cazul să apese pe această pedală", a arătat Teodor Baconschi.
Premierul Victor Ponta va prezenta, în 12 iunie, în Parlament, o declaraţie privind problematica UE. Anunţul a fost făcut de către ministrul pentru relaţia cu Parlamentul, Mircea Duşa, după şedinţa de marţi a Birourilor permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor.
Mircea Duşa a spus că în cadrul acestei şedinţe a plenului reunit ar putea fi dat şi un vot privind persoana care va reprezenta România la Consiliul European.
(31 mai 2012, 13:50:17