Meteorologii anunţă ploi în Muntenia, Dobrogea, Moldova şi de-a lungul Carpaţilor Orientali pentru zilele de luni şi marţi, instituind o atenţionare cod galben pentru 24 de judeţe şi Bucureşti, valabilă de duminică noapte până marţi după-amiază.
Atenţionarea cod galben, valabilă din noaptea de duminică spre luni, de la ora 2.00, până marţi după-amiază la ora 16.00, vizează judeţele Maramureş, Bistriţa Năsăud, Suceava, Mureş, Harghita, Neamţ, Bacău, Vaslui, Galaţi, Brăila, Braşov, Buzău, Covasna, Vrancea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călăraşi, Ialomiţa, Constanţa şi Tulcea, precum şi Capitala.
"În intervalul menţionat, în Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei, precum şi în sud-estul Transilvaniei şi zona Carpaţilor Orientali, instabilitatea atmosferică va fi accentuată si se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi, izolat, grindină", atenţionează meteorologii în documentul publicat duminică după-amiază pe site-ul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).
Specialiştii instituţiei aşteaptă cantităţi de apă de 20-25 de litri pe metru pătrat în majoritatea zonelor vizate. Izolat, cantităţile de precipitaţii pot ajunge până la 40 şi chiar 50 de litri pe metrul pătrat.