Creştinii ortodocşi sărbătoresc, joi, Înălţarea Domnului, dedicată şi comemorării eroilor români

Slujbele de pomenire vor fi oficiate, după Sfânta Liturghie, şi la cimitirele, troiţele şi monumentele dedicate cinstirii eroilor.

Prin hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 1999 şi 2001, Înălţarea Domnului a fost consacrată ca zi a eroilor şi sărbătoare naţională bisericească. Totodată, prin Legea 379/2003, privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război, Înălţarea Domnului a fost declarată sărbătoare naţională a românilor, a precizat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, părintele Constantin Stoica.

Părintele Stoica a mai spus că în această zi, aşa cum i-a îndemnat Patriarhul Daniel pe credincioşi, "se cuvine ca mormintele eroilor şi martirilor noştri să nu rămână fără lumânări şi fără flori prin care ne exprimăm recunoştinţa şi iubirea rugăciunii mai tare decât moartea, adică legătura neîntreruptă cu cei care şi-au dăruit viaţa lor în trecut pentru existenţa noastră de astăzi".

Înălţarea Mântuitorului s-a petrecut la 40 de zile după Învierea Sa din morţi. După ce Iisus Hristos a înviat şi s-a arătat ucenicilor Săi, încredinţându-i de realitatea actului învierii Sale, s-a ridicat la Cer de pe muntele Eleonului (Măslinilor) din Betania, a explicat preotul Bogdan Teleanu, de la Biroul de presă al Patriarhiei

Din relatările creştine reiese că Mântuitorul Iisus Hristos S-a înălţat la Cer cu acelaşi trup cu care S-a născut, a trăit, a fost răstignit, îngropat şi, apoi, a înviat.

Actul Înălţării s-a petrecut în văzul oamenilor. Mântuitorul Iisus Hristos a ieşit pe străzile Ierusalimului, pe care le-a străbătut împreună cu Sfinţii Săi Apostoli şi cu celelalte persoane adunate, conducându-i în Betania, la casa lui Lazăr, a Martei şi a Mariei, acolo unde Fecioara Maria, Maica Sa, împreună cu multe persoane credincioase aşteptau venirea Lui.

După ce i-a mângâiat, spunându-le că s-a apropiat clipa despărţirii de ei şi a Înălţării Sale la Tatăl, au pornit împreună spre muntele Măslinilor, în grădina Ghetsimani. În faţa a peste 500 de persoane, în timp ce le binecuvânta, Iisus Hristos a început să se înalţe spre Cer. Deasupra pământului a apărut un nor luminos care Îl înconjura şi bolta cerească răsuna de cântări îngereşti.

Înălţarea introduce o altă mare sărbătoare cinstită de creştini, şi anume Rusaliile sau Pogorârea Duhului Sfânt, care va fi în 3 iunie. De Rusalii, Sfinţii Apostoli au primit putere (har) şi s-au transformat din oameni timizi şi simpli, în propovăduitori ai învăţăturii creştine.

Privită sub acest aspect, Înălţarea Domnului la Cer constituie o piatră de hotar între perioada predicatorială a Mântuitorului Iisus Hristos şi începuturile erei creştinismului.

La 24 august 1920, regele Ferdinand I a promulgat legea ce instituia serbarea naţională, anuală, de comemorare a eroilor în ziua de Înălţarea Domnului, dată modificată, ulterior, de regimul politic comunist. După evenimentele din decembrie 1989, s-a revenit la sărbătorirea Zilei eroilor de Înălţarea Domnului, prin hotărârea luată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

În aceeaşi cu Înălţarea, în anumite zone se ţin Moşii de Ispas, casele şi mormintele sunt împodobite cu crengi de paltin, iar la ferestre se pun frunze de leuştean. Se fac pomeni pentru morţi, împărţindu-se mai ales pâine caldă, brânză, ceapă verde şi rachiu. De asemenea, sunt marcate vitele, se taie mieii, Înălţarea fiind totodată ultima zi în care se mai pot înroşi ouă şi ziua în care salutul pascal "Hristos a înviat!... Adevarat a înviat!" se schimbă cu "Hristos S-a înălţat!... Adevarat S-a înălţat!".

Ispasul este o sărbătoare populară, necreştină, dedicată personajului mitic cu acelaşi nume. Ispasul, ca personaj, este perceput ca un om vesel şi, din această cauză, cei care păstrează această tradiţie încearcă să fie cât mai veseli în această zi. De asemenea, de Ispas, se spune că sufletele morţilor se pot rătăci în drumul lor spre cer, devenind strigoi pe pământ şi provocând rele oamenilor şi animalelor.

Tot această zi mai este numită, conform tradiţiei populare, Paştele Cailor. Se crede că, datorită abundenţei vegetaţiei din această lună, aceasta este singura zi din an în care caii se satură de păscut iarbă. Aceasta era ziua soroacelor, a termenelor limită când expirau înţelegerile sau afacerile. Cu timpul, denumirea a căpătat un caracter peiorativ, zicala "la Paştele Cailor" însemnând a nu înapoia ceea ce ai împrumutat, a nu te ţine de cuvânt sau a amâna la nesfârşit.