Premierul Victor Ponta a anunţat că a cerut ministrului interimar al Educaţiei, Liviu Pop, să dispună imediat auditarea şi, dacă este cazul, suspendarea achiziţiilor pregătite de fosta conducere a ministerului de resort pentru dotarea claselor pregătitoare.
El şi-a justificat solicitarea arătând că în spatele atacurilor la adresa persoanelor nominalizate de actualul Guvern pentru postul de ministru se află interese financiare.
"Am fost informat asupra mizei financiare, ca să înţelegem de ce a existat o asemenea bătălie pentru clasa pregătitoare, deoarece, din păcate, în spatele multor decizii luate anterior şi a atacurilor pe care vechile conduceri ale ministerului le fac zilnic la adresa noastră se află interese financiare. Miza financiară este de 50 milioane lei şi i-am cerut ministrului să ia imediat măsuri de auditare şi, dacă este cazul, de suspendare a achiziţiilor făcute din aceşti bani, pentru că nu aş vrea ca viaţa a 130.000 copii înscrişi în clasa pregătitoare să fie influenţată de intenţia unora de a cheltui 50 milioane lei şi eventual de a-şi finanţa campanii electorale din aceşti bani", a spus Ponta.
Premierul a arătat că, pentru clasa pregătitoare, au fost alocate în buget 26 milioane lei pentru mobilier şi 23 milioane lei pentru materiale.