Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că România este câştigătoare cu oricare dintre proiectele energetice alternative de aprovizionare a zonei Balcanilor, fie că este vorba de Nabucco, South East Europe Pipeline sau Coridorul Sudic.
"Noi suntem promotori ai unor soluţii alternative indiferent că vorbim de Nabucco, South East Pipeline. În orice caz, Coridorul Sudic pare să fie principala opţiune în care ne putem angaja în acest moment. În orice condiţii, noi suntem câştigători", a afirmat preşedintele la începutul întrevederii de la Palatul Cotroceni cu Richard Morningstar, trimisul special al secretarului de stat al SUA pentru Energie în Eurasia.
Totodată, şeful statului a arătat că obiectivele de politică energetică în regiune ale României sunt similare cu cele ale SUA, care de asemenea susţin găsirea unor soluţii alternative de aprovizionare cu gaze şi petrol a Balcanilor şi Europei.
"Privind la politica energetică din regiune, ştim că sunteţi mari susţinători ai găsirii unor soluţii alternative de aprovizionare pentru Balcani şi Europa. În acelaşi timp, obiectivele dumneavoastră sunt similare cu obiectivele noastre din regiune", i-a spus Băsescu oficialului american.
La întrevederea de la Palatul Cotroceni au fost prezenţi şi ambasadorul SUA în România, Mark Gitenstein, precum şi consilierul prezidenţial Cristian Diaconescu.