Constantin Cerbulescu a demisionat din postul de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), atribuţiile de conducere fiind preluate temporar de vicepreşedintele Rodica Mioara Toth, în baza unei decizii semnate de premierul Victor Ponta.
Eugen Tomac s-a retras la rândul său din funcţia de secretar de stat la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.
Ştefan Gati a solicitat să fie eliberat din postul de secretar general al Ministerului Sănătăţii, iar Ciprian Sebastian Badea a fost retras din funcţia de secretar general adjunct al Ministerului Finanţelor.
Premierul a semnat şi decizia prin care Ovidiu Putura (PNL), judecător şi director la Direcţia de contencios administrativ din Ministerul Justiţiei, este numit secretar de stat în acest minister.