Premierul Victor Ponta a semnat, marţi, propunerea ministrului de Interne de numire a lui Petre Tobă la conducerea Poliţiei Române, în locul lui Liviu Popa.
De asemenea, chestorul Ioan Căbulea a fost numit şef al Departamentului de ordine şi siguranţă publică din MAI, în locul lui Petre Tobă.
Ministrul de Interne, Ioan Rus, a propus numirea la conducerea Poliţiei Române a chestorului Petre Tobă în locul lui Liviu Popa, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Andrei Zaharescu.
Liviu Popa va conduce Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Bihor.
Propunerea de schimbare a şefului Poliţiei Române vine la câteva zile după ce premierul Victor Ponta declara, ca urmare a fugii lui Sile Cămătaru, că a cerut ministrului de Interne, Ioan Rus, să prezinte, miercuri, în şedinţa de Guvern, un raport privind urmăriţii general şi că ar putea fi daţi afară şefii din Poliţie, dacă aceştia sunt vinovaţi de situaţia existentă.
"Nu e normal să ştim că sunt atât de mulţi în libertate şi vedem, dacă e cazul, facem schimbări şi de conducere, şi de sistem, pentru că cei care sunt daţi în urmărire chiar trebuie prinşi, nu trebuie să fie doar trecuţi într-un computer acolo şi să nu se preocupe nimeni de ei", a spus Ponta.
Secretarul de stat Petre Tobă fusese numit în martie, la propunerea fostului ministru Gabriel Berca, la conducerea Departamentului de ordine şi siguranţă publică din MAI, în locul lui Ioan Dascălu. Petre Tobă a ocupat anterior numirii la conducerea Departamentului de ordine şi siguranţă publică funcţia de secretar general adjunct în minister.
Petre Tobă a fost demis în noiembrie 2010 de la conducerea Poliţiei Române, tot atunci fiind eliberat şi Dan Valentin Fătuloiu de la şefia Departamentului de Ordine şi Siguranţă Publică. În locul lor au fost numiţi atunci, prin decizie a premierului Emil Boc, Liviu Popa, la Poliţia Română, şi Ioan Dascălu, la Departamentul ordine şi siguranţă publică din MAI.
La acel moment, numele lui Dan Valentin Fătuloiu a fost legat de cel mai mare scandal de corupţie din Poliţie. Fătuloiu, alături de fiul său, Alexandru (administrator a şase firme-n.r.), l-a denunţat atunci pe omul de afaceri gălăţean Cătălin Chelu că a vrut să-l mituiască, în schimbul rezolvării favorabile a celor 48 de dosare penale în care omul de afaceri este cercetat. Valoarea mitei se ridică la un milion de euro.
Direcţia Naţională Anticorupţie a organizat, în 19 noiembrie, un flagrant delict în cazul omului de afaceri gălăţean Cătălin Chelu, care a avut loc în parcarea de lângă Ministerul de Interne.
Chestorul general Dan Valentin Fătuloiu spunea, după organizarea flagrantului delict, că el crede că a fost "trădat" de poliţiştii de la Economic, după ce le-a cerut acestora analizarea dosarelor în care Chelu era cercetat.
Ministrul de Interne de la acel moment, Traian Igaş, a dispus însă şi demiterea lui Fătuloiu, cerându-i să spună public cine sunt cei care au contribuit la scurgerea de informaţii din Ministerul de Interne şi să ajute la prinderea lor.