Ministrul de Interne, Ioan Rus, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că aderarea României la Spaţiul Schengen constituie prioritatea zero a instituţiei pe care o conduce şi că va avea întâlniri cu miniştri de interne şi ambasadori ai statelor din UE, pentru a le solicita sprijin.
Demnitarul a precizat că va avea, săptămâna viitoare, întâlniri cu ambasadori din "state importante" din UE, pe agenda sa fiind însă şi întrevederi cu miniştri de interne, pentru a le prezenta demersurile României şi pentru a le solicita sprijin în vederea atingerii obiectivului de aderare.
Ioan Rus a mai spus, în legătură cu mandatul său la conducerea ministerului, că va continua toate programele aflate în derulare la nivelul instituţiei.
Liderii statelor UE au hotărât, la 1 martie, să amâne până în septembrie decizia cu privire la o eventuală intrare în spaţiul Schengen a României şi Bulgariei, potrivit un proiect de declaraţie finală pentru summitul UE de la Bruxelles, obţinut de AFP.
Din cauza opoziţiei Olandei, o aderare nu poate fi considerată acum şi s-a hotărât ca o decizie cu privire la acest subiect să fie luată "în septembrie 2012", se arăta în document.