Două autobuze în care se aflau câteva zeci de pasageri s-au ciocnit, joi dimineaţă, în zona centrală a municipiului Constanţa, iar în urma impactului o femeie a fost rănită uşor, fără a fi necesară spitalizarea sa, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit reprezentanţilor Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa, accidentul a avut loc pe Bulevardul Ferdinand, în zona Spitalului de Boli Infecţioase, în apropierea unei staţii, fiind implicat un autobuz al liniei 40 şi un altul al liniei 101 C.
"Unul dintre autobuze l-a lovit din spate pe celălalte, cauza fiind nerespectarea distanţei în mers", a precizat purtătorul de cuvânt al Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa, Cristina Vasile.
O femeie în vârstă de 45 de ani aflată în autobuzul lovit din spate a fost rănită uşor, după ce a căzut în urma impactului. Aceasta a suferit mai multe escoriaţii, dar pentru că acuza şi dureri de cap a fost transportată cu o ambulanţă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde după ce i-au fost făcute investigaţii a fost lăsată să plece acasă.
Unul dintre autobuzele implicate în accident a fost retras la depou, unde va fi expertizat tehnic, iar celălalt şi-a putut continua cursa.
La momentul accidentului, în cele două autobuze se aflau câteva zeci de pasageri.
Regia de transport în comun Constanţa a declanşat şi ea o anchetă în acest caz, pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului.