Un militar român a fost grav rănit, vineri, în Afganistan, în urma deflagraţiei unui dispozitiv exploziv improvizat, în prezent el fiind la Spitalul Militar din baza Lagman, unde medicii încearcă să îi salveze viaţa, a anunţat MApN.
Potrivit sursei citate, militarul grav rănit este plutonierul-adjutant Florinel Enache din Batalionul 280 Infanterie, aflat în misiune în provincia Zabul.
Subofiţerul, care executa o misiune de cercetare terestră şi securizare a unui obiectiv pe autostrada A1, a suferit răni grave în urma deflagraţiei unui dispozitiv exploziv improvizat, menţionează MApN.
În prezent, militarul se află la Spitalul Militar din baza Lagman, unde medicii încearcă să îi salveze viaţa.
Batalionul 280 Infanterie îşi are garnizoana la Focşani, iar în 14 ianuarie peste 600 de militari din cadrul batalionului au plecat în teatrul de operaţii din Afganistan, pentru o perioadă de şase luni.