Guvernul speră ca discuţiile politice la nivel înalt avute, joi, cu oficialii chinezi să fie valorificate prin proiecte economice, fără să mai rămână în istorie ca simple "note de subsol", ca în ultimii ani, a declarat, la Varşovia, premierul Mihai Răzvan Ungureanu.
Premierul s-a întâlnit cu omologul său chinez, Wen Jiabao, întrevedere organizată la Varşovia, unde a participat la o reuniune de lucru a prim-miniştrilor din ţările central şi est-europene cu premierul chinez, în cadrul Forumului Economic "Polonia-Europa Centrală-China".
Atenţionat de jurnalişti, într-o conferinţă de presă susţinută la finalul întâlnirii, că astfel de discuţii cu oficialii chinezi a avut şi predecesorul său, Emil Boc, dar fără un rezultat economic concret, Ungureanu a arătat că este nevoie ca un întreg sistem să fie pus "în mişcare", pentru ca astfel de întâlniri la nivel politic să fie valorificate în plan economic.
"Nu ne punem problema «dacă», ci în sensul lui «trebuie» valorificat. Este adevărat, de foarte multe ori am fost puşi în situaţia de a nu putea oferi consistenţă contactelor de înalt nivel preşedinte-prim-ministru, iar dumneavoastră aţi dat exemplul vizitei premierului Emil Boc în China. Trebuie pus un întreg sistem în mişcare, pentru a recunoaşte că interesul naţional ţine de felul în care aceste contacte politice de înalt nivel sunt valorificate economic, altminteri ele intră în istorie ca simple note de subsol. Este nu doar interesul meu, ci şi o experienţă pe care o cunosc şi pe care nu vreau să o repet avându-l pe Mihai Răzvan Ungureanu în fruntea Guvernului", a spus premierul Ungureanu, fost ministru de Externe în Guvernul Tăriceanu.
Proiectele propuse de România oficialilor chinezi vizează lucrări de infrastructură transfrontaliere, pe coridoarele de transport care leagă Marea Neagră de Marea Blatică, realizarea de parcuri industriale şi tehnologice, dezvoltarea unor programe în domeniul energiei regenerabile, agriculturii şi turismului.
România îşi propune şi să transforme portul Constanţa într-o "poartă" de intrare a produselor industriale chineze către sud-estul Europei şi Uniunea Europeană.
"Am discutat despre posibilitatea ca România să devină un centru regional pentru producerea de către firme chineze a turbinelor eoliene, pe care apoi să le putem exporta în piaţa europeană. În contextul economic global actual, avem convingerea că abordarea relaţiilor tradiţionale cu China dintr-o perspectivă strategică, pe termen mediu şi lung, aşa cum s-a convenit la reuniune, reprezintă un câştig pentru toate părţile implicate", a spus Ungureanu.
El a arătat că România intenţionează să dezvolte şi relaţiile comerciale cu Polonia, la Bucureşti urmând să fie organizat un forum de afaceri româno-polon.
La o conferinţă economică organizată, la Bucureşti, la începutul lunii aprilie, premierul Ungureanu a declarat că România intenţionează să dezvolte relaţiile economice cu China, după ce anul trecut ritmul de creştere a exporturilor româneşti l-a depăşit pe cel al importurilor.
Relaţiile bilaterale între România şi China au consemnat în 2011 faţă de 2010 o creştere de 36,27% a exporturilor româneşti şi de 8,24% a importurilor, valoarea totală a schimburilor comerciale ridicându-se la 4,2 miliarde dolari.