Campania electorală în audiovizual va începe pe 11 mai şi se va încheia pe 7 iunie, la ora 24.00, iar candidaţii la alegerile locale se vor putea exprima gratuit în emisiunile informative, electorale şi de dezbatere electorală difuzate de televiziuni şi radiouri, potrivit unei Decizii a CNA.
Decizia nr. 195 din 24 aprilie 2012 privind principii şi reguli de desfăşurare, prin intermediul posturilor de radio şi de televiziune, a campaniei electorale din anul 2012 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale a fost publicată, miercuri, pe site-ul Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA).
Răsvan Popescu, preşedintele CNA, a declarat, pentru MEDIAFAX, că reglementarea campaniei electorale este prevăzută de Legea 67 pe 2004 pentru alegerea autorităţilor locale.
"În aceste limite legale, CNA a emis o decizie prin care stabileşte principii şi reguli de desfăşurare a campaniei electorale în audiovizual", a spus Popescu.
Potrivit Deciziei CNA, campania electorală la posturile de radio şi de televiziune, inclusiv de televiziune prin cablu, a partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale şi a organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, precum şi a candidaţilor independenţi, începe vineri, 11 mai, şi se încheie joi, 7 iunie, ora 24.00.
"Accesul candidaţilor este gratuit atât pe posturile publice, cât şi private. Posturile care doresc să se implice în campanie pot oferi accesul candidaţilor în emisiunile electorale şi în emisiunile de dezbatere electorală în condiţiile legii. De asemenea, în emisiuni informative vor fi difuzate informaţii privind activităţile de campanie, cât şi elemente privind tehnica votării şi sistemul electoral", a explicat Răsvan Popescu.
Aceste emisiuni electorale, potrivit legii, pot fi difuzate numai de luni până vineri, a atras atenţia Răsvan Popescu.
"Posturilor le revine obligaţia de a trata candidaţii în mod echitabil, obiectiv şi imparţial. Înainte de ziua votării, există două zile de reflecţie, acordată electoratului, în sensul că nu se mai pot difuza comentarii privind campania electorală, sondaje şi publicitate electorală", a spus Popescu.
El a precizat că "normele obişnuite prevăzute de legislaţia audiovizuală privind protecţia demnităţii umane, a dreptului la propria imagine sunt aplicabile şi în emisiunile de campanie electorală".
Radiodifuzorii care vor reflecta campania electorală, ca urmare a solicitărilor primite de la competitorii electorali, au obligaţia să informeze cu privire la acest lucru CNA, până cel mai târziu pe 9 mai, se mai spune în Decizia CNA.
Lista radiodifuzorilor care au notificat CNA intenţia de reflectare a campaniei electorale va fi postată pe pagina de internet a Consiliului.
Radiodifuzorii publici şi privaţi sunt obligaţi să asigure desfăşurarea unei campanii electorale echitabile, echilibrate şi corecte pentru toţi competitorii electorali.
În perioada campaniei electorale, candidaţii şi reprezentanţii competitorilor electorali pot să participe numai la emisiunile electorale şi de dezbateri electorale.
În perioada campaniei electorale, radiodifuzorii nu pot difuza emisiuni produse, realizate sau moderate de candidaţi şi de reprezentanţi ai competitorilor electorali şi nici spoturi publicitare comerciale în care apar candidaţi sau reprezentanţi ai competitorilor electorali.
Este interzisă vânzarea de timpi de antenă sau de spaţii de emisie pentru competitorii electorali în scopul participării la emisiunile electorale şi de dezbateri electorale sau în vederea prezentării activităţilor de campanie electorală în emisiunile informative.
În cadrul emisiunilor care au caracter electoral este interzisă combinarea de culori, semne grafice sau sunete care să evoce simbolurile naţionale ale României ori ale altui stat.
Radiodifuzorii sunt obligaţi să precizeze calitatea în care se exprimă persoanele invitate în emisiuni, cum ar fi cea de candidat, susţinător sau reprezentant al candidatului ori al unui partid politic, alianţă politică, alianţă electorală, jurnalist, analist sau de consultant politic.
Emisiunile electorale pot fi realizate în direct sau pot fi înregistrate şi difuzate ca atare.
Totodată, radiodifuzorii publici şi privaţi pot difuza spoturi publicitare electorale numai în cadrul emisiunilor electorale şi de dezbateri electorale. Spoturile electorale se difuzează gratuit şi nu constituie comunicare comercială audiovizuală. Spoturile publicitare electorale nu pot avea o durată mai mare de 30 de secunde şi trebuie să fie asumate în mod explicit de competitorii electorali. Radiodifuzorii au obligaţia să asigure identificarea spoturilor electorale, astfel încât publicul să fie informat cu privire la competitorul electoral al cărui mesaj este difuzat.
Pe de altă parte, spoturile publicitare electorale nu pot avea o durată mai mare de 30 de secunde şi trebuie să fie asumate în mod explicit de competitorii electorali. Radiodifuzorii au obligaţia să asigure identificarea spoturilor electorale, astfel încât publicul să fie informat cu privire la competitorul electoral al cărui mesaj este difuzat.
Emisiunile electorale şi emisiunile de dezbateri electorale trebuie să asigure tuturor competitorilor electorali condiţii egale în ceea ce priveşte libertatea de exprimare, pluralismul opiniilor şi echidistanţa.
Decizia prevede şi că realizatorii şi moderatorii emisiunilor electorale şi a celor de dezbateri electorale trebuie să fie imparţiali, să asigure echilibrul necesar desfăşurării emisiunii, oferind fiecărui candidat participant la discuţii posibilitatea de prezentare a opiniilor sale, să formuleze clar întrebările, fără a fi tendenţioase sau părtinitoare şi să manifeste un comportament civilizat în relaţia cu candidaţii. De asemenea, aceştia trebuie să asigure menţinerea dezbaterii în sfera de interes a campaniei electorale şi a tematicii stabilite, să solicite dovezi explicite atunci când participanţii aduc acuzaţii cu incidenţă penală sau morală unor contracandidaţi.
Moderatorii trebuie să intervină atunci când, prin comportamente sau exprimări, participanţii la emisiuni pun în pericol ordinea constituţională, ordinea publică, siguranţa persoanelor şi a bunurilor, fac afirmaţii care pot aduce atingere demnităţii umane sau moralei publice, nu probează eventualele acuzaţii cu incidenţă penală sau morală aduse unui alt candidat sau reprezentant al unui competitor electoral, incită la ură sau discriminare pe considerente de rasă, etnie, religie, naţionalitate, sex, orientare sexuală. În cazul în care invitaţii nu se conformează solicitărilor, moderatorul poate decide întreruperea microfonului acestuia sau oprirea emisiunii, după caz.
Candidaţii şi partidele politice ale căror drepturi sau interese legitime au fost lezate prin prezentarea în cadrul unui program electoral a unor fapte neadevărate beneficiază de drept la replică.
Totodată, candidaţii şi partidele politice ale căror drepturi sau interese legitime au fost lezate prin prezentarea în cadrul unui program electoral a unor informaţii inexacte beneficiază de drept la rectificare.
Cu 48 de ore înainte de ziua votării sunt interzise: prezentarea de sondaje de opinie sau difuzarea de spoturi de publicitate electorală; invitarea sau prezentarea în emisiuni şi dezbateri electorale a candidaţilor şi a reprezentanţilor competitorilor electorali; comentarii privind desfăşurarea campaniei electorale, precum şi cele privind competitorii electorali.
De asemenea, în ziua votării sunt interzise: prezentarea de sondaje realizate la ieşirea de la urne, înainte de închiderea votării; comentarii referitoare la competitorii electorali; îndemnuri de a vota sau de a nu vota un candidat ori candidaturile depuse de competitorii electorali.
În cazul în care radiodifuzorii nu vor respecta dispoziţiile acestei Decizii şi prevederile legislaţiei audiovizuale, CNA poate aplica sancţiuni.
Alegerile locale se vor desfăşura în data de 10 iunie.