Ministerului Sănătăţii (MS) va crea, în premieră, un departament cu atribuţii în evaluarea tehnologiilor medicale, care va fundamenta deciziile privind punerea pe piaţă sau achiziţia medicamentelor, a echipamentelor medicale şi tehnologiilor.
"Evaluarea tehnologiilor medicale foloseşte metode ştiinţifice şi va fundamenta, în viitor, deciziile privind punerea pe piaţă sau achiziţia medicamentelor, a echipamentelor medicale şi tehnologiilor. De exemplu, în domeniul medicamentelor, Comisia Naţională de Transparenţă face o analiză, din punct de vedere ştiinţific şi profesional, a propunerilor comisiilor de specialitate ale Ministerului Sănătăţii, privind introducerea unui produs farmaceutic în lista de medicamente compensate, dar, în prezent, nu există nici o autoritate care să realizeze un studiu privind impactul
farmaco-economic şi social al respectivului produs", a declarat, miercuri, ministrul Sănătăţii, Ritli Ladislau, citat într-un comunicat de presă al instituţiei.
Actul normativ care prevede organizarea acestei noi structuri, respectiv Hotărârea de Guvern pentru modificarea şi completarea HG 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, a fost aprobat în şedinţa de miercuri a Executivului.
Serviciul nou înfiinţat va avea atribuţii în analiza şi supervizarea rapoartelor redactate de instituţii abilitate, organizaţii, experţi sau cercetători externi, cu privire la medicamentele, dispozitivele medicale, echipamentele si tehnicile medicale de înaltă performanţă care sunt sau vor fi utilizate în sistemul sanitar.
Pentru acest demers, vor fi elaborate ghiduri metodologice naţionale de evaluare a tehnologiilor medicale şi a formatelor rapoartelor de evaluare a tehnologiilor medicale, în conformitate cu standardele internaţionale, spun reprezentanţii ministerului.