Liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti, a declarat, miercuri, că este limpede faptul că trebuie adoptată o nouă lege electorală, USL pornind de la prevederile propunerii sale legislative, respectiv votul uninominal şi reducerea numărului de parlamentari.
Haşotti a menţionat că s-a stabilit ca în Comisia de Cod electoral deciziile să fie luate prin consens sau, dacă nu, cu minimum 11 voturi, iar abţinerile să fie din partea a cel puţin două formaţiuni politice.
Întrebat dacă este posibil să se ajungă la o situaţie mixtă, ca în sistemul german, care are mai multe formule (jumătate aleşi pe listă, jumătate aleşi uninominal), senatorul liberal a răspuns că este prematur să fie discutată această chestiune, dar că nu exclude posibilitatea.
În legătură cu traseismul politic, Puiu Haşotti a precizat că interzicerea acestei practici poate fi prevăzută în lege, însă este necesară şi o modificare constituţională în acest sens.
"Atâta vreme cât avem formula constituţională actuală, e posibil ca această prevedere să intre în coliziune cu Constituţia. Noi suntem categoric împotriva migraţiei politice şi ar fi bine să renunţe PDL la această teribilă demagogie, care acuză acum USL că încurajează traseismul politic, câtă vreme actuala guvernare s-a bazat pe un partid al traseiştilor politici şi câtă vreme o treime din parlamentarii PDL provin din PNL. Nu ştiu de ce, atunci când a fost un traseism politic în masă, a fost un fenomen politic, chestiunile erau în regulă şi acuma, dacă vin unul sau doi parlamentari, este ceva de incriminat", a mai spus Puiu Haşotti.
La ora transmiterii acestei ştiri, şedinţa Comisiei pentru Codul electoral este în desfăşurare.