Guvernul susţine în continuare că fondurile alocate, săptămâna trecută, primăriilor nu au fost distribuite pe criterii politice, arătând însă în acelaşi timp că există primării care de-a lungul timpului au avut relaţii "mai puţin benefice" cu consiliile judeţene din perspectiva finanţării.
"Criteriile despre care vorbeam sunt în continuare cele care au determinat această împărţire, dar sunt primării care au avut anumite relaţii cu consiliile judeţene, mai puţin benefice din perspectiva cofinanţărilor pe proiecte europene, faţă de alte primării care au avut relaţii mai bune", a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu.
El a arătat totodată că mecanismul de alocare a fost intermediat de către prefecţi, care îşi asumă responsabilitatea pentru fondurile repartizate, împreună cu primarii.
Săptămâna trecută, Guvernul a a acordat bani primăriilor din Fondul de rezervă bugetară pentru finanţarea unor proiecte şi achitarea arieratelor, cele mai mari sume din punct de vedere valoric fiind acordate consiliilor judeţene şi primăriilor conduse de reprezentanţii partidelor aflate la guvernare, în principal PDL.
Guvernul a aprobat alocarea banilor după ce MEDIAFAX a anunţat, citând surse oficiale, că premierul Ungureanu a ieşit supărat din şedinţa coaliţiei şi a cerut miniştrilor Justiţiei şi Finanţelor, aflaţi la discuţii, să părăsească şi ei sala împreună cu el, deoarece liderii partidelor de la putere au spus că vor veni la vot în Parlament doar dacă Guvernul decide anumite alocări bugetare.
Sursele arătau că premierul a fost deranjat mai ales de atitudinea liderilor PDL, care ar fi condiţionat prezenţa la vot în Parlament pentru susţinerea iniţiativelor legislative ale Guvernului de solicitarea ca şeful Guvernului să dispună alocarea de fonduri bugetare către anumite circumscripţii electorale.
Ulterior, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a declarat însă că premierul Ungureanu a convins coaliţia ca fondurile către administraţiile publice să fie alocate pe baza a două principii, respectiv pentru proiecte europene în derulare care necesită cofinanţare şi pentru achitarea arieratelor.