Guvernul a aprobat, miercuri, suplimentarea sumelor acordate în acest an de la buget pentru bunăstarea păsărilor şi porcinelor, cu 66,48 milioane lei, a anunţat Ministerul Agriculturii.
Astfel, bunăstarea păsărilor va beneficia de o suplimentare de 51,4 milioane lei, suma totală alocată în acest sens, pentru perioada 2011-2012, ajungând la 246,48 milioane lei.
Diferenţa de 15 milioane lei vizează realizarea angajamentelor asumate în favoarea bunăstării şi protecţiei porcinelor. Valoarea sumei totale alocate creşte astfel de la 155 milioane lei la 170 milioane lei.
"Ca urmare a celor două suplimentări, se modifică valoarea totală prevăzută la articolul 2 al HG 975/2011 (privind aprobarea ajutoarelor de stat care se acordă pentru bunăstarea păsărilor şi porcinelor, pentru perioada 2011 - 2012, n.r.), de la 800,359 milioane lei la 866,939 milioane lei", se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii.
Sumele necesare plăţilor suplimentare vor fi asigurate din bugetul aprobat Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru anul 2012.