Senatul a adoptat, marţi, cu amendamente, modificarea Legii notarilor publici, care prevede că, începând din 2014, examenul pentru dobândirea calităţii de notar public stagiar se va desfăşura exclusiv prin intermediul Institutului Notarial Român.
Proiectul de modificare şi completare a Legii notarilor publici şi a activităţilor notariale 36/1995, care a fost dezbătut de Senat în calitate de primă Cameră sesizată, a întrunit 83 de voturi "pentru" şi patru "abţineri".
Potrivit expunerii de motive, proiectul de lege propus de Guvern prevede o reglementare mai riguroasă a competenţei materiale şi teritoriale, sistematizarea legislaţiei în domeniu, prin delimitarea mai clară a actelor ce pot fi îndeplinite de notarul public.
Proiectul prevede, printre altele, eliminarea condiţiei cetăţeniei române pentru accesul în profesie, atribuit, potrivit propunerii de reglemenatre, persoanelor care au cetăţenie română, cetăţenia unui stat membru al Uniunii Europene, aparţinând Spaţiului Economic European ori sunt cetăţeni ai Confederaţiei Elveţiene.
O altă măsură propusă prin proiect se referă la exercitarea funcţiei de notar public după împlinirea vârstei de 70 de ani, cu condiţia dovedirii, prin aviz medical, a capacităţii fizice şi psihice necesare exercitării funcţiei.