Peste 271.000 de copii, respectiv 94 la sută din totalul celor recenzaţi, au fost înmatriculaţi în învăţământul primar pentru anul şcolar 2012-2013, după primele două etape de înscriere, a declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Ministerului Educaţiei, Tudorel Urianu.
Pentru anul şcolar următor, Ministerul Educaţiei are aprobate 194.323 de locuri în clasa pregătitoare şi 239.054 de locuri în clasa I.
În vederea înscrierii în învăţământul primar, au fost recenzaţi 298.825 de copii, dintre care 127.492 pentru clasa pregătitoare şi 171.333 de copii pentru clasa I, potrivit datelor prezentate MEDIAFAX de reprezentanţii ministerului .
În etapa I, au fost înscrişi în învăţământul primar 237.975 de copii, dintre care 95.413 în clasa pregătitoare şi 142.562 în clasa I. În etapa a II-a, au fost înscrişi 33.340 copii, dintre care 14.114 în clasa pregătitoare şi 19.226 în clasa I.
Tot în etapa a doua, au fost depuse 19.538 de fişe peste numărul de locuri care erau libere în acel moment. Dintre acestea, 6.357 au fost pentru înscrierea în clasa pregătitoare, iar 13.181, pentru clasa I.
Conducerea Ministerului Educaţiei a explicat că nu poate fi precizat un numărul de locuri libere în şcoli, după a doua etapă de înscrieri, întrucât anumite locuri sunt rezervate pentru copiii care ar putea reveni în şcoala de circumscripţie, întrucât nu au găsit loc într-o unitatea de învăţământ din altă zonă decât cea de domiciliu.
Înscrierile vor continua cu încă două etape, astfel încât să poată fi înmatriculaţi toţi copiii.