Preşedintele PSD, Victor Ponta, anunţă, pe blog, că va depune la Parchetul de pe lângă Înaltă Curte de Casaţie şi Justiţie o plângere penală împotriva premierului şi a miniştrilor care au contrasemnat hotărârea de Guvern privind repartizarea unor sume către autorităţile locale din Fondul de rezervă.
"Aşa cum am anunţat de ceva timp, am aşteptat să văd modul în care Guvernul condus de Mihai Răzvan Ungureanu a înţeles să repartizeze către autorităţile locale bani din Fondul de Rezervă. Potrivit legii nr. 500/2002 (art. 30 alin. 2), «fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului se repartizează prin hotărâri ale Guvernului, pentru finanţarea unor cheltuieli urgente sau neprevăzute apărute în timpul exerciţiului bugetar»", scrie Ponta, pe blog.
El precizează că a intrat, joi, în posesia listei localităţilor din judeţul Gorj, care au primit bani de la Mihai Răzvan Ungureanu, datele fiind confirmate de "presa locală PDL şi de surse guvernamentale".
"M-a interesat în primul rând Gorjul, deoarece este judeţul ai cărui locuitori m-au votat şi în 2004, şi în 2008, cu o majoritate absolută, să îi reprezint în Parlamentul României. Iar votul acestor oameni înseamnă enorm pentru mine, deoarece îmi oferă legitimitatea şi responsabilitatea fără de care nu ar trebui să ocupi o funcţie publică importantă (de exemplu, MRU a fost ales până în acest moment doar în CC al UTC, neputând vorbi nici măcar de un singur român care l-ar fi votat vreodată pe Domnia Sa că să fie ministru, prim ministru, sau şef de serviciu secret). Judeţul Gorj este un judeţ grav afectat de criza economică, profund afectat de corupţie şi căpuşat de managerii PDL-işti, care conduc de mulţi ani discreţionar şi falimentar cele mai importante unităţi industriale din zona energiei. Aşa că sprijinul guvernamental faţă de comunităţile locale este extrem de important şi chiar vital", scrie liderul USL.
Acesta precizează că Gorjul are 70 de localităţi, acestea fiind conduse de 51 primari USL (PSD+PNL+PC , inclusiv cele două municipii), restul de 16 aparţinând PDL şi trei PNG - "un partid cu rezultate bune în 2008 pe plan judeţean, dar ai cărui aleşi locali au trecut inevitabil în sfera de influenţă a a puterii, fiind lipsiţi de alt gen de sprijin".
Potrivit acestuia, niciuna din cele 51 de localităţi conduse de USL nu au primit bani de la Guvern, iar toate cele 19 localităţi conduse de PDL au primit bani.
"Premierul Ungureanu după ce şi-a epuizat dramoleta cu trântitul uii la Coaliţie, a capitulat ruşinos după o săptămână, încercând însă în stil securist să bage şi şopârla că banii sunt daţi indiferent de culoarea politică şi doar pe criterii foarte transparente. Acum, dacă citiţi lista, criteriul e chiar foarte foarte transparent – Mită şi Sprijin pentru clientela politică a PDL (partidul domnilor Băsescu şi Ungureanu). Sunt convins că MRU va fugi la DEX, să vadă definiţia termenului «ipocrizie», dacă nu are timp să mai meargă la şcoală să înveţe şi altele: «demagogie», «minciună» etc", scrie Ponta.
El precizează că este hotărât să îi dea lui Ungureanu o lecţie: "Până atunci însă, sunt hotărât să-i predau dlui MRU o lecţie de drept penal (e specialitatea mea)! În zilele următoare, în calitatea mea de deputat de Gorj, voi depune la Parchetul de pe lângă Înaltă Curte de Casaţie şi Justiţie o plângere penală împotrivă Premierului şi a miniştrilor care au contrasemnat o hotărâre de Guvern vădit ilegală. Aceştia au comis infracţiunea de abuz în serviciu şi au prejudiciat grav interesele legitime ale locuitorilor celor 51 localităţi din judeţ care nu au primari PDL!".
Guvernul a modificat mai multe legi şi a introdus derogări de la normele actuale pentru a avea dreptul să aloce bani primăriilor, suspendând pe tot parcursul acestui an regula conform căreia autorităţile locale nu pot primi bani din Fondul de rezervă decât dacă şi-au redus plăţile restante.
Legislaţia în vigoare prevede că Guvernul poate acorda bani din Fondul de rezervă numai primăriilor în cazul cărora plăţile restante înregistrate la sfârşitul anului anterior celui în care sunt solicitate alocaţiile sunt mai mici decât restanţele din anul precedent.
Printr-o ordonanţă de urgenţă adoptată în şedinţa de marţi, Guvernul a decis însă ca această regulă să fie suspendată până la 31 decembrie 2012 inclusiv, ceea ce permite noi alocări similare de fonduri pe tot parcursul acestui an.
În acelaşi timp, Executivul a introdus o derogare de la Legea finanţelor publice şi şi-a acordat dreptul de a putea aproba, până la sfârşitul acestui an, alocări de sume din Fondul de rezervă şi pentru plata arieratelor.
Conform Legii finanţelor publice, din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziţia Guvernului pot fi alocaţi bani doar pentru finanţarea unor cheltuieli urgente sau neprevăzute apărute în timpul exerciţiului bugetar.
În şedinţa de marţi, prin hotărâre, Guvernul a alocat primăriilor fonduri totale de 648 milioane lei (echivalent a 148 milioane euro), din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziţia Guvernului. În lipsa acestei ordonanţe de urgenţă, adoptată în aceeaşi şedinţă şi intrată miercuri în vigoare, hotărârea de guvern privind distribuirea banilor către primării nu avea o bază juridică.
MEDIAFAX relata, săptămâna trecută, pe surse, că premierul Ungureanu a ieşit supărat din şedinţa coaliţiei şi a cerut miniştrilor Justiţiei şi Finanţelor, aflaţi la discuţii, să părăsească şi ei sala împreună cu el, deoarece liderii partidelor de la putere au spus că vor veni la vot în Parlament doar dacă Guvernul decide anumite alocări bugetare.
"Premierul aproape că a trântit uşa sălii în care avea loc, luni, şedinţa coaliţiei şi a spus că nu răspunde la presiuni. «Nu mai discut în contextul acesta. Faceţi presiuni prea mari», a zis aproape textual Ungureanu. El le-a cerut să iasă din sală şi miniştrilor Justiţiei, Cătălin Predoiu, şi Finanţelor, Bogdan Drăgoi, prezenţi şi ei la discuţii", au relatat pentru MEDIAFAX surse politice.