Ministerul Administraţiei şi Internelor face demersuri pentru acordarea a 20 la sută din restanţele pentru norma de echipament pentru anul 2011, normă de care beneficiază aproximativ 80.000 din totalul de 130.000 de angajaţi ai MAI, a anunţat, miercuri, ministrul Gabriel Berca.
Berca a anunţat, într-o conferinţă de presă la Ploieşti, că la o rectificare de buget ulterioară va încerca să găsească soluţii pentru a plăti întreaga restanţă, precizând că pentru fiecare angajat norma de echipament aferentă este de 2.000 de lei.
Ministrul Administraţiei şi Internelor a mai anunţat, la Ploieşti, că aproximativ 1.800 de absolvenţi ai şcolilor de agenţi de poliţie de la Câmpina şi Cluj-Napoca vor fi angajaţi în structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor, începând cu luna mai a acestui an, după ce încadrarea lor ca salariaţi ai MAI a fost amânată câteva luni.
Berca a precizat că din 17 aprilie vor începe procedurile de angajare, iar în 2 mai toţi absolvenţii promoţiei 2011 vor fi încadraţi pe posturi, cei mai mulţi dintre aceştia urmând să lucreze în structurile de poliţie din mediul rural, unde există deficit de poliţişti.
Concursul pentru încadrarea în sistem a celor 2.300 de absolvenţi ai şcolilor de poliţie va începe după Paşte, anunţa, în 25 martie, ministrul de Interne, Gabriel Berca, în emisiunea "După 20 de ani" difuzată de Pro TV, precizând că în două luni 80 la sută dintre aceştia vor deveni activi.
Ministrul preciza că în ultimii ani nu a fost făcută o valuare a necesarului de absolvenţi din şcolile de poliţie, astfel că în unii ani au fost prea mulţi, în alţii prea puţini.