Viaţa pe şosea a devenit o problemă de interes major la nivel global, accidentele rutiere cauzând anual moartea a peste 1,3 milioane de oameni, potrivit datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, iar peste 400.000 dintre victime sunt tineri, ceea ce înseamnă peste o mie de decese zilnic.
În săptămâna 2-6 aprilie, în cadrul săptămânii Şcoala Altfel, Fundaţia Dori Slosberg România, alături de partenerii săi, Poliţia Rutieră Română, Michelin şi Fleet Management Service, va derula campania: Sunt responsabil pentru siguranţa mea, se arată într-un comunicat de presă al organizaţiei.
Cinci şcoli din mediul urban şi rural şi peste 700 de elevi şi profesori vor lua parte la seria de conferinţe interactive, ce promovează un model pro-activ de educaţie rutieră.
"România este scena derulării unui număr mult prea mare de accidente. Fleet Management Services, prin natura obiectului de activitate, constată acest lucru aproape zilnic. Am decis implicarea noastră în acţiuni de conştientizare a tuturor participanţilor la trafic cu privire la pericolele zilnice, sperând să creştem gradul de responsabilitate al tuturor şi să reducem astfel numărul de accidente din România", spune directorul FMS, Daniel Ivan.
Pe de altă parte, Grupul Michelin a fost foarte orientat în ultimii 40 de ani spre îmbunătăţirea siguranţei rutiere, iar în 2011 a reconfirmat angajamentul luat, acela de a promova o mobilitate rutierã mai sigurã şi durabilă, prin semnarea angajamentului global de securitate rutieră. Astfel, Michelin sprijină Decada Naţiunilor Unite de Acţiune pentru Siguranţă Rutieră (2011 - 2020) prin campanii educaţionale desfăşurate la nivel global sau local, precum este şi proiectul "Sunt responsabil pentru siguranţa mea".
"Una dintre dorinţele Grupului Michelin este de a contribui la progresul mobilităţii şi de a face şoselele mai sigure, prin promovarea adoptării unui comportament prudent şi responsabil. Astfel Michelin doreşte să îmbunătăţească siguranţa rutieră în mod semnificativ şi permanent, prin orientarea directă către copii şi persoanele mai tinere, care nu sunt numai cele mai expuse la risc, dar sunt, de asemenea, capabile de a-şi modifica rapid comportamentul. Credem că educaţia rutieră începe de la cele mai mici vârste şi de aceea ne dorim ca prin proiecte precum Sunt responsabil pentru siguranța mea să contribuim la creşterea unei generaţii responsabile în trafic", susţine Eric Faidy, preşedinte Michelin România şi Balcani, citat în comunicat.
Proiectul "Sunt responsabil pentru siguranţa mea" se derulează cu sprijinul Poliţiei Rutiere Române la nivel naţional. De asemenea, Mihai Sturzu, membru al trupei Hi-Q, a decis să se implice şi să stea de vorbă cu elevii din fiecare şcoală participantă la program despre siguranţă şi implicare.