Noua Lege a sănătăţii ar putea permite medicilor români să ofere servicii private în spitalele publice, lucru practicat deja în multe ţări din Uniunea Europeană, a declarat, joi, seceretarul de stat Vasile Cepoi, la conferinţa Mediafax talks about Helth Reform, care a reunit peste 250 de persoane.
Secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii, Vasile Cepoi, a declarat că până acum două săptămâni au avut loc consultări pentru a identifica principalele aşteptări pe care societatea le are privind noua Lege a sănătăţii, fiind discutate principalele propuneri, urmând să se stabilească cum vor fi înglobate în viitoarea lege.
Secretarul de stat a precizat că, referitor la asigurările de sănătate, opţiunea a fost de a crea un sisterm competitiv atât pentru pachetul de bază, cât şi pentru cel complementar.
"Un astfel de sistem este destul de greu de croit pentru că presupune multe reglementări, dar lucrăm la un astfel de proiect", a spus Cepoi.
În privinţa reorganizării spitalelor, secretarul de stat a afirmat că toată lumea a fost de acord că ar fi bine ca ele să nu mai fie unităţi bugetare pentru a nu mai fi constrânse de reglementările bugetare.
Vasile Cepoi a precizat că reorganizarea spitalelor în unităţi nebugetare ar aduce o serie de avantaje, explicând că în prezent spitalele sunt constrânse de anumite reguli: cât personal să aibă, care să fie regulile de salarizare, imposibilitatea remunerării suplimentare pentru cei care muncesc mai mult sau care fac performanţă.
El a adăugat că o eventuală modificare ar da libertatea unităţilor medicale de a alege personal, de a face angajări atunci când e nevoie, de a remunera activitatea fiecăruia în funcţie de calitatea şi volumul muncii, dar şi libertatea de a desfăşura o activitate privată în sistemul public şi care să aducă beneficii şi spitalului.
"În majoritatea spitalelor, la ora unu - două activitatea se reduce foarte mult. Medicii pleacă în privat pentru că resursele financiare sunt insuficiente. Ce ar fi dacă spitalul ar putea să-i dea posibilitatea să desfăşoare tot în spital aceste activităţi private? O astfel de decizie ar aduce beneficii şi spitalelor. (....) Nu e o inovaţie românească, se întâmplă în multe ţări din Uniunea Europeană. Sperăm să facem acest lucru încă din acest an. Vom face modificări la Legea 95", a declarat Vasile Cepoi la conferinţa Mediafax talks about Helth Reform.
Secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii a mai precizat că, în cadrul dezbaterilor, cea mai acceptată formă de reoganizare a spitalelor a fost fundaţia, adăugând că se doreşte implementarea acestui lucru încă din acest an, printr-un proiect pilot.
"Vrem să vedem care sunt avantajele şi dezavantajele şi în ce măsură decizia va fi primită cu entuziasm. Pilotul va fi constituit dintr-un număr mai mare de spitale, de diferite categorii, pentru a fi aplicabil tuturor spitalelor. Eşantionul trebuie să ne dea date semnificative şi trebuie să cuprindă toate cele patru regiuni, de la spital municipal la orăşenesc, din fiecare categorie va trebui să avem câte un spital", a mai spus Vasile Cepoi.
Secretarul de stat a mai vorbit şi despre posibilitatea înfiinţării unei autorităţi naţionale care să evalueze, pe baza unor standarde, tehnologiile medicale pentru a stabili care este raportul serviciu-beneficiu şi pentru a vedea ce servicii ar trebui decontate şi care ar trebui să treacă la sistemul suplimentar de asigurări.
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Lucian Duţă şi secretarul de stat Vasile Cepoi explică joi, la Mediafax Talks about Health Reform, noul concept de organizare a spitalelor şi sistemul asigurărilor, propuse în proiectul legii sănătăţii. Şi ministrul Sănătăţii, Ritli Ladislau, este aşteptat la copnferinţă, care este organizată de Mediafax şi Ministerul Sănătăţii, iar evenimentul are loc la Hotel Novotel Bucureşti, Sala Paris.