Ministrul Administraţiei şi Internelor, Gabriel Berca, şi procurorul general Laura Codruţa Kovesi au informat joi, în şedinţa CSAT, despre rezultatele obţinute în prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, arătându-se că s-au intensificat activităţile pe fiecare din cele nouă domenii prioritare.
Potrivit unui comunicat transmis de Administraţia Prezidenţială după şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, una dintre temele importante pe agenda şedinţei CSAT s-a referit la activităţile desfăşurate şi rezultatele obţinute în procesul de prevenire şi combatere a evaziunii fiscale în perioada octombrie 2011- februarie 2012.
"Din informările prezentate de ministrul Administraţiei şi Internelor, Gabriel Berca, şi de procurorul general Laura Codruţa Kovesi a reieşit faptul că s-au intensificat activităţile pe fiecare din cele nouă domenii prioritare de intervenţie stabilite prin Planul Naţional Comun de Acţiune: produse energetice, de tutun, mărfuri agroalimentare, alcool şi băuturi alcoolice, transporturi, turism, construcţii şi materiale de construcţii", evidenţiază comunicatul.
De asemenea, în cadrul şedinţei CSAT au fost analizate activităţile desfăşurate şi rezultatele obţinute în procesul de prevenire şi combatere a fenomenului infracţional la nivelul porturilor maritime, în perioada octombrie 2011 - februarie 2012, precizează sursa citată.