Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că prin venirea lui Sorin Frunzăverde PNL "câştigă un politician de calibru", el menţionând că intenţionează să propună cooptarea acestuia ca vicepreşedinte al partidului, cu atribuţii legate de relaţiile internaţionale.
"Frunzăverde este bine primit alături de noi, este un câştig real. (...) PNL câştigă un politician de calibru, un om care este un lider politic, pentru că are identitate, cultură politică şi forţă", a spus Antonescu.
Liderul PNL a menţionat că intenţionează să îi propună lui Frunzăverde cooptarea sa în conducerea partidului, ca vicepreşedinte.
"Eu intenţionez, sper ca el să accepte, să îi propun cooptarea sa ca vicepreşedinte al PNL", a precizat Antonescu, adăugând că, funcţie de discuţia cu acesta, atribuţiile sale ca vicepreşedinte ar urma să fie legate de relaţiile internaţionale.
Sorin Frunzăverde a anunţat că va candida pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Caraş-Severin din partea USL, în calitate de membru PNL.